A existat mai întâi o știre. Într-un comunicat, Academia Română, pe un ton cumpănit, propunea o dezbatere legată de implementarea tehnologiei 5G, o analiză științifică. La scurt timp, din motive care îmi scapă, comunicatul dispare de pe site-ul instituției. Reacțiile sunt dintre cele mai diverse, majoritatea mustrând Academia că pleacă urechea la „teoriile conspirației”.
A urmat un articol foarte serios, echilibrat, pe blogul profesorului Dan Voiculescu. Pornit tocmai de la comunicatul Academiei.
Rapida evacuare a subiectului, invocarea grăbită a „teoriilor conspirației” ca motiv de invalidare reprezintă o formă de lene intelectuală. Mai întâi pentru că teorie a conspirației nu înseamnă în mod automat teorie greșită. Lucrul acesta trebuie mai întâi demonstrat. Tocmai pentru că există astfel de populare teorii, conspiraționiste ori ba, dezbaterea, analiza, pe scurt chibzuiala devin obligatorii. E bizar să constați că întreaga planetă impune precauții dintre cele mai ciudate când vine vorba despre coronavirus, dar atunci când se cere precauție în implementarea unei tehnologii despre care încă nu știm îndeajuns, precauția devine „teorie a conspirației”.
Discuția pe care o putem avea, plecând de la acest subiect, este una despre ritmul și limitele progresului. În evoluția noastră ca specie (mai apoi ca societate) am avut nevoie întotdeauna de perioade semnificative de adaptare, după fiecare salt tehnologic. Adaptarea, individuală și socială, presupune timp, implică eforturi substanțiale. Noile tehnologii au antrenat, de fiecare dată, prefaceri sociale importante. Locomotiva cu aburi a făcut posibil un alt ritm de mișcare, un alt model industrial, un alt tip de economie. La fel automobilul. Inventarea tranzistorului ne-a transformat într-o civilizație electrică (dacă îmi e permisă folrmularea). Fiecare etapă a adus mutații semnificative și a presupus intervale importante necesare adaptării.
Când vine vorba despre civilizația digitală, orice precauție pare să fie lăsată deoparte. Viteza uimitoare a transferurilor de informații a transformat lumea într-un enorm sat global. Explozia fenomenului social media a desființat barierele și ierarhiile sociale, ne-a convins pe mulți să ne transferăm o bună parte a existenței în mediul virtual. Apoi a adus o putere incredibilă marilor companii din IT, care acum pot controla nu doar informația, ci adevărul, libertatea noastră de expresie. Efectele acestor prefaceri rapide încep să se vadă, dar încă nu suntem în stare să înțelegem cum se cuvine ce fel se schimbă existența noastră.
Tehnologia 5G aduce, neîndoielnic, beneficii considerabile. Nu știm însă dacă, odată cu ele, nu vin și riscuri pe măsură. Se vorbește despre riscurile pentru sănătate, dar se refuză orice studiu riguros în această privință – altfel, întreaga planetă e blocată tocmai din grijă pentru sănătatea publică. Implementarea tehnologiei presupune un transfer mult mai consitent al elementelor vieții noastre în spațiul digital, cu implicații pe care nu le putem anticipa. Coloșii tehnologiei capătă o și mai mare putere, capacitate de control asupra existenței noastre – e un alt aspect de neingorat.
Umanismul pragmatic este un devotat susținător al progresului. Dar viziunea noastră asupra progresului este mult mai nuanțată. Progresul, despre care tot discutăm, trebuie să servească bunăstării sociale, nu să devină pretextul sub care tehnologia devine un instrument de control, de înrobire a conștiințelor. Produsele farmaceutice, în bună parte, nu pot fi obținute fără prescripția specialistului. Sunt nenumărate situațiile în care impunem norme de prudență pentru accesul la anumite drepturi ( de la carnetul de șofer la consumul de alcool). Când însă vine vorba despre industria digitală orice precauție este spulberată, orice ar putea încetini ritmul de îmbogățire al super-corporațiilor trebuie eliminat.
Progresul, încă mai credem, înseamnă evoluție întru rațiune. Or tocmai de aceea devine greu de înțeles de ce orice abordare a rațională este respinsă atunci când vine vorba despre implementarea unor noi tehnologii.
Drumul pe care îl avem de parcurs, ca indivizi sau ca specie, nu e definit neapărat de viteza cu care ne deplasăm, dar destinația este întotdeauna esențială.