În teorie, toate curentele ideologice laudă virtuțile clasei de mijloc. În practică, e inevitabilă observația că, în ultimii ani, cei care alcătuiau această clasă sunt tot mai puțini numeroși. Însăși definirea clasei de mijloc suportă curioase redefiniri.
Clasa de mijloc poate și trebuie să fie forța motrice a societății, a unei societăți în care omul este propriul său stăpân. Caracteristica principală a clasei de mijloc este independența, capacitatea de a asigura siguranța materială, prosperitatea sa și a propriei familii.
Micul antreprenor, liber profesionistul, micul producător au reprezentat, vreme bună, categoriile care dădeau substanță clasei de mijloc. Ce aveau în comun toți aceștia? Tocmai caracteristicile pomenite: independența, capacitatea de a asigura bunăstarea propriei familii. Pe scrut, o categorie alcătuită din oameni care se puteau socoti proprii lor stăpâni.
O ciudată inovație a ultimilor ani a extins teritoriul definiției, introducând aici salariații cu venituri încadrate între anumite limite. Deodată definiția termenului era cu totul alta. Nivelul veniturilor reprezenta unicul criteriu. Clasa de mijloc a devenit clasa funcționărimii. Independența, creativitatea, năzuința de a fi propriul stăpân au încetat să mai fie elemente de definiție.
Dacă definiția de până acum a prosperității presupunea o raportare la capital, în viziunea noastră triada inițiativă capital/muncă reprezintă elementele necesare pentru o astfel de definiție. Din această perspectivă, clasa de mijloc nu poate și nu trebuie privită exlcusiv din perspectiva mediei veniturilor.
Rolul social al clasei de mijloc este mult mai profund. Dincolo de capacitatea de a genera venituri, oamenii clasei de mijloc sunt un factor de progres, un element regulator al competiției. Între marile corporații și micul producător nu poate exista o competiție autentică, dar masa micilor producători menține piața competitivă, are un rol esențial în matricea comunitară. Brutarul, medicul de familie sau micul meseriaș nu sunt doar entități cu activitate economică evidentă, ci repere importante ale societății.
Plecând de la această premisă, umanismul își propune descătușarea energiilor creatoare, iar instituțiile fundamentale ale societății ar trebui definite ținând seama de acest deziderat.
Reglementarea pieței, a mecanismelor fiscale sau ansamblul normelor care țin de dreptul muncii trebuie să încurajeze, să stimuleze și să protejeze existența acestui tip de membri ai clasei de mijloc. Dincolo de funcția economică, de rolul social, despre care am vorbit, clasa de mijloc înseamnă independență, înseamnă libertatea, înseamnă să fii propriul stăpân, iar acestea sunt valori fundamentale care trebuie protejate.