Actuala criză sanitară pare să se prelungească. Iar ceea ce ar trebui să ne îngrijoreze este faptul că, în continuare, autoritățile nu par capabile să genereze autentice soluții.
Vorbim despre modelul italian, apoi despre cel suedez. Căutăm modele, dar nu găsim soluții. Constatăm că spitalele nu reușesc să facă față situației, că sistemul de sănătate clar depășit. Scuza e că nu suntem singurii în această situație. Așa este. Doar că spre deosebire de alții, noi suntem în stare doar să așteptăm, să privim spre ceilalți și să vedem dacă pot oferi ei soluții pe care, apoi, să le experimentăm și noi.
Sistemul nostru sanitar, ne plângem de asta de ani buni, are probleme uriașe. Vorbim mereu despre subfinanțare, dar nimic nu ne împiedică să oferim o finanțare adecvată. Sigur, costurile echipării, costurile consumabilelor și ale produselor farmaceutice cresc de la o zi la alta, iar asta face dificilă o finanțate adecvată. Dar e nevoie să redefinim ce înseamnă „adecvat” în acest context.
Un sistem sanitar eficient nu înseamnă doar clinici bine finanțate! Înseamnă învățământ medical performant, înseamnă cercetare medicală de vârf și înseamnă producători de echipamente, consumabile sau produse sanitare și farmaceutice. De la asta trebuie pornit!
Dacă încă ne mai lăudăm cu un sistem de învățământ medical bun, lucrurile s-ar putea schimba dacă nu continuăm să investim în tot ce înseamnă educația medicală, de la postilicealele care pregătesc asistenți medicali până la învățământ universitar. E nevoie de laboratoare performante, de motivarea tinerilor studenți care să își dorească o carieră în România, nu în străinătate.
Doctrina umanistă, am spus-o în atâtea ocazii, indică drept principal vector de dezvoltare al unei națiuni resursa umană, capacitatea incredibilă de creație a omului. De aici trebuie pornit. Cercetarea este un domeniu în care românii au strălucit mereu, de la Victor Babeș la Ana Aslan. Azi, în actualul context, cercetarea românească ar fi trebuit să fie prezentă, la vârf, în competiția pentru descoperirea de soluții terapeutice în fața noilor provocări. Nu se întîmpla așa pentru că nu știm să ne motivăm specialiștii, nu investim în cercetare așa cum s-ar cuveni. Cercetarea privată este greu de susținut financiar, în actualele condiții, fără un consistent sprijin al statului, iar institutele patronate de stat funcționează în condiții de avarie. Am fi putut produce propriile teste. le importăm.
Măștile au devenit omniprezente, unul dintre cele mai consumate produse astăzi. Și le importăm. Deși nu presupun o tehnolgie complicată. La fel substanțele dezinfectante. Din nou, inițiativa privată are nevoie de încurajarea statului. Dacă ar exista o strategie coerentă, în domeniu, am putea descoperi că spiritul antreprenorial poate fi rapid amorsat. Și într-un anume orizont de timp am reduce sau chiar elimina multe dintre costisitoarele importuri. Și de ce ne-am opri aici? Avem inteligența și competențele care ar putea proiecta echipamente medicale esențiale și putem avea capacitățile de producție necesare. La fel cum am putea produce software medical performant – din nou, avem tot ce ne trebuie.
Iată direcțiile care ar putea schimba fața sistemului nostru sanitar și capacitatea noastră de a răspunde, în viitor, la noi crize. Acestea sunt direcțiile către care ar trebui să se îndrepte ceea ce numeam o finanțare adecvată. Și nu doar despre finanțare este vorba, ci de un întreg ansamblu de măsuri.
Doctrina umanistă oferă, iată, răspunsuri simple la provocări care pot părea complicate. Umaniștii propun o schimbare de atitudine: în loc să așteptăm soluții, putem fi parte activă a comunității globale, contribuind la găsirea acestora, generându-le.