În prezent, societatea românească pare definitiv captivă în “spirala violenței”. Frica, neîncrederea și intoleranța sunt alimentate din nenumărate surse, de la titlurile “nucleare” din majoritatea site-urilor de știri, la comentariile virulente de pe social media sau la tonul agresiv cu care sunt purtate dezbaterile politice.
Orice subiect major apărut pe agenda publică devine un nou prilej de a săpa tranșee și de a pune la treabă “artileria grea”. Fiecare tabără încearcă să-și elimine adversarii, nu doar să le schimbe opiniile. Cel mai recent exemplu: raportarea pro sau contra vaccinului împotriva Covid-19. Observ atât în presă, cât și în discuțiile private, o polarizare extremă în raportarea la acest subiect. Se combate vehement, “cu degetul pe trăgaci”! Din cauza acestui tip de abordare, întâlnită, de altfel, pe aproape orice altă temă relevantă pentru largi categorii de public, reacția “combatanților” se radicalizează exponențial, erodând grav coeziunea socială.
Iar cauza acestui fenomen distructiv, mult mai profundă decât mizele conjuncturale ale fiecărei controverse particulare, o reprezintă “conflictul” aflat la baza modelelor sociale din ultimele sute de ani. Atât capitalismul, cât și comunismul s-au consolidat având ca principal ingredient “confruntarea”. Iar dacă în cazul comunismului, limitele nocive ale “luptei de clasă” au devenit foarte rapid evidente, în cazul capitalismului, “lupta pentru resurse și capital” a avut, pentru o lungă perioadă, un efect benefic, asigurat de aplicarea principiilor democratice. Însă, în timp, virusul conflictului a generat o “pandemie” de neîncredere și intoleranță, ale cărei efecte le resimțim tot mai intens în prezent.
În mod evident, din spirala violenței nu se va putea ieșind țipând sau lovind mai tare decât adversarul, ci schimbând fundamental modul în care abordăm diferențele de convingeri, de înzestrări și de interese.
În aceste condiții, consider că este mai necesară ca oricând aplicarea modelului social promovat de umanismul pragmatic, care, descurajând orice formă de conflict, stimulează creativitatea și integrarea convergentă a diferențelor, prin aplicarea principiului umanist “omul potrivit la locul potrivit”! În loc să devină granițe care ne separă, convingerile și înzestrările noastre particulare se pot completa reciproc, oferind soluții mai cuprinzătoare la provocările lumii în care trăim. Concret, fiecare dintre cele trei mari categorii sociale umaniste – creativi, executivi sau vulnerabili – pot contribui la progresul și coeziunea societății din care fac parte, transformându-și calitățile specifice în beneficii pentru ceilalți, nu în motive de conflict și segregare.