Doctrina umanistă, așa cum a fost enunțată de profesorul Dan Voiculescu, ideintifică trei categorii fundamentale de cetățeni:
-Vizionari
-Executivi
-Asistați
Pentru că termenii pot naște confuzie sau o greșită înțeleger, e potrivit să explicăm puțin conceptele definite de acești termeni.
În primul rând, se cuvine spus că definirea celor trei categorii nu reprezintă o împărțire a societății în caste, nu propune o segregare, ci doar introduce drept criteriu fundamental de clasificare chestiunea contribuției la bunăstarea comună. Încadrarea într-o categorie sau alta nu este rigidă, sistemul nu este unul imobil, dimpotrivă. Rolul în cadrul societății nu este unul pre-determinat, fiecare cetățean putând trece, de-a lungul existenței, printr-o ipostază ori alta.
Vizionarii, prima categorie, nu sunt nici super-oameni, nici clarvăzători, ci semeni animați de o viziune, un ideal, de o cale pe care o doresc urmată. Folosindu-și însușirile native, vocația, beneficiind sau nu de o instrucție adecvată, aceștia sunt arhitecți ai ideilor. Fie că e vorba de știință, cultură sau domeniul antreprenorial, ei propun proiecte și le dau expresie concretă.
Executivii, cea de a doua categorie, nu înseamnă executanți, ci ziditori. Dacă, să păastrăm analogia, vizionarii sunt arhitecții, executivii sunt inginerii, zidarii, meșterii care pot și știu cum să traducă un proiect în fapt. Rigoarea și forța de muncă pe care o demonstrează pot fi perfect însoțite de efortul creator, inovator.
Asistații, cea de a treia categorie, nu sunt neputincioșii, ci cei aflați, vremelnic sau nu, într-o anume stare de dificultate ori într-o situație în care ajutorul semenilor este esențial. Poate fi vorba despre elevi sau studenți, la fel cum poate fi vorba despre cei aflați într-o anume suferință fizică. Umanismul respinge ferm ideea că cei aflați într-o anume stare de dificultate fizică nu pot fi, în același timp, vizionari sau executivi sclipitori. Un singur exemplu, regretatul profesor Stephen Hawing ar trebui să fie suficient.
Fiecare cetățean, în viziunea umanistă, își poate asuma liber rolul pe care îl socotește potrivit, pentru a-și asigura propria prosperitate și prosperitatea comună. Rolul statului este acela de a descoperi și încuraja valoarea individuală. De a ajuta la descoperirea, educarea și punerea în valoare a vocației, astfel încât fiecare dintre noi să își poată exprima potențialul creator.
Creația, în variile sale forme de expresie, reprezintă atributul fundamental al ființei umane. Asta afirmă umanismul.