Păstrăm obiceiul de a răspunde întrebărilor pe care le primim, direct sau prin intermediul social media. Prima întrebare de astăzi sună astfel:
Înțeleg că umanismul (pragmatic) este o nouă doctrină – se dorește a fi un răspuns la actuala criză de sistem observabilă la nivel mondial sau e doar un mod de actualizare a umanismului clasic?
Există aici două întrebări, de fapt. Să le luăm pe rând. Prima, dacă umanismul pragmatic este un răspuns la actuala criză de sistem.
Da și nu. Da, pentru că umanismul pragmatic, în termenii în care a fost formulat de către prof. Dan Voiculescu, fondatorul acestei construcții doctrinare, conține multe dintre soluțiile crizei despre care vorbiți. Nu, pentru că fundamentul teoretic nu a fost enunțat ca un răspuns la criză, ci a anticipat iminența acestei crize, fiind făcut public pentru prima dată acum mai bine de două decenii.
Criză de sistem nu e poate cea mai potrivită formulă pentru a descrie complicata realitate pe care o trăim. Despre care sistem vorbim? Putem vorbi fie despre o criză de sisteme, fie despre o inadecvare a doctrinelor clasice la noua realitate socială.
Umanismul pragmatic introduce o nouă abordare și propune o nouă arhitectură socială. Triada esențială creator-executiv-asistat, care stă la baza întregii concepții, va avea dedicat un întreg articol, zilele viitoare.
Cea de a doua întrebare, conținută în text, se referă la legătura dintre umanismul clasic și cel pragmatic.
Răspunsul e: nu, umanismul pragmatic nu este în niciun caz o formulă actualizată a vechiului umanism. Doctrina umanistă, așa cum este formulată de profesorul Voiculescu, reprezintă un sistem ideologic creat de la zero, plecând de la atenta observare a societății, a nevoilor și aspirațiilor oamenilor. Omonimia evidentă nu înseamnă și congruență. Umanismul clasic este prizonier al unei anumite epoci și anumite viziuni, umanismul pragmatic este, așa cum spune și fondatorul său, o doctrină pentru mileniul trei.