Românii

0
481

După tragedia de la Piatra Neamț, care ne-a îndurerat pe toți, ne-am fi dorit să vină un moment de luciditate. Un moment de responsabilă evaluare și bărbătescă asumare. N-a fost așa.

Vina colectivă despre care s-au grăbit să vorbească autoritățile nu există. Invocarea ei e doar o fugă de responsabilitate. Nenorocirea de acolo a generat o gravă criză, iar reacția imediată a autorităților ar fi trebuit să răspundă acestei crize. Nu a fost, repet, așa. Criza care a părut să-i preocupe pe cei mai mulți părea să fie o criză de imagine. Grăbiți să se spele de orice responsabilitate, să se pună la adăpost de indignarea publică, să reducă la minimum eventualele costuri politice, mulți au arătat, dacă mai era nevoie, din ce sunt plămădiți.

În vreme ce gălăgioșii care, până mai ieri, nu ratau nicio ocazie pentru a se expune privirii publicului, se ascundeau în spatele unei incerte culpe generale, reacția românilor a fost exemplară. Uriașul val de solidaritate, ne-a arătat, o dată în plus, ce falie uriașă există între societatea românească și cei care, uneori, o conduc.

Românii au arătat că știu să fie solidari.

Românii au arătat că pot înfrunta cu decență și cele mai cumplite tragedii.

Românii au demonstrat tărie și caracter.

Cu puține zile scriam despre lucrurile de care este nevoie în sistemul românesc de sănătate și soluțiile pe care umaniștii le pot oferi. Apoi a venit drama de la Piatra Neamț. E un subiect la care suntem obligați să revenim. Și o vom face, în zilele următoare.

Acum gândurile noastre merg către cei dispăruți și familiile lor.