O foarte activă și, de multe ori, incoerentă conversație despre o așa numită Mare Resetare pare să ia amploare.
Născocită la Davos și rostogolită în zonele de mare influență ale politicii planetare, tema suscită, previzibil, interes. Asta deși, cel puțin în partea publică a conversației, totul pare destul de vag, nedepășind teritoriul unor enunțuri cel mult nostime.
Lucrurile devin și mai interesante atunci când încerci să identifici spațiul ideologic în care ar trebui regăsite ideile legate de „Marea Resetare”. Multe voci susțin că nu e altceva decât o cosmetizată formă a mai vechiului discurs despre Noua Ordine Mondială. Nu puțini sunt cei care socotesc că e doar o încercare de reinventare a dreptei și un mod extrem de salvare a capitalismului. La polul diametral opus, nu puțini sunt cei care sunt convinși, că dimpotrivă, e vorba de o reconfigurare a proiectului stângii.
Și nu e totul. Nu sunt deloc puțini nici cei care afirmă că totul nu e altceva decât încă o teorie a conspirației. Asta deși documentele publice ale Forumului Economic Global vorbesc pe larg despre subiect.
Atunci când dreapta consideră că discutăm despre o formulă de cârpire a stângii, iar stânga afirmă că e, dimpotrivă, o modalitate de peticire a dreptei, devine limpede că întregul demers ideologic e tulbure. Noua realitate socială impune reconsiderări ideologice, definirea de noi soluții și noi abordări. Acesta e un lucru cert, despre care și noi am vorbit, în repetate rânduri. Doar că, încă o dată, se urmează o cale greșită.
În loc să pornească în redefinirea paradigmei, de la corecta și serioasa observare a realității, Forumul de la Davos nu face altceva decât să propună un concept nou, formulat în laboratoarele elitei, departe de realitatea socială. Rezultatul e cel puțin discutabil. Și există serioase motive care ne pot îndemna să privim această propunere cu circuspecție. Pentru că, din nou, se încearcă înghesuirea realității într-un calapod ideologic artificial, când calea optimă ar fi fost scrutarea riguroasă a societății, analiza atentă a nevoilor și aspirațiilor oamenilor și formularea unui ansamblu ideologic pornind de la aceste date.
Este exact ceea ce a făcut umanismul pragmatic. Dacă Marea Resetare vorbește despre o viitoare posibilă realitate în care „nu deții nimic și ești fericit”, umanismul pragmatic propune o mult mai solidă așezare pa baze raționale, o realitate în care ești îndemnat, încurajat și ajutat să „Fii propriul tău stăpân!”.
În locul experimentelor ideologice, umanismul propune calibrarea ideologică conform dorințelor și aspirațiilor oamenilor. Diferența e evidentă!