Evoluțiile spectaculoase din știință și tehnologie au antrenat prefaceri pe care nimeni nu le mai poate, astăzi, ignora. Digitizarea accelerată, robotizarea au adus modificări importante în arhitectura economiei. Mutațiile sunt și mai evidente pe piața muncii. Ofertele de locuri de muncă, azi, sunt atât de diferite de cele de acum 20-30 de ani.
În aceste condiții, nu puțini sunt cei care vorbesc despre un accentuat declin al ofertei de locuri de muncă, lucru care ar putea angrena o explozie a șomajului. Pandemia, despre care discutăm în această perioadă, nu a rămas nici ea fără consecințe. Se vorbește despre o importantă creștere a șomajului, despre nevoia de intervenție a statului pentru a salva locuri de muncă sau pentru a asigura o necesară protecție socială.
Există, deci, analize care vorbesc despre un viitor sumbru pentru cei care trăiesc exclusiv din muncă remunerată. Problemele sociale pe care le-ar putea ridica o astfel de, perfect posibilă, evoluție ar putea fi uriașe. Mulți s-ar putea vedea lipsiți de mijloacele necesare supraviețuirii – spun analiștii. Presiunea asupra serviciilor de protecție socială, în actuala confingurație, ar fi uriașă, tensiunile sociale ar putea genera grave tulburări. Se caută, deci, posibile soluții.
Una dintre soluțiile despre care vorbesc mai ales reprezentanții stângii este introducerea venitului universal garantat. Sau venit universal de bază de bază. Sau venit de bază garantat. Încă nu există un acord asupra denumirii, cum nu există o convergență de păreri asupra mecanismelor de implementare. Tot ceea ce pot spune, la acest moment, susținătorii ideii este că, pentru a asigura pacea socială, ne apropiem de momentul în care statul va trebui să asigure fiecărui cetățean un venit din care acesta să se poată întreține, indiferent dacă desfășoară sau nu vreo activitate.
Ideea ar merita o serioasă dezbatere. Dar una e să dezbați o idee și alta un set de soluții, de reglementări. Una e să vii cu o idee generoasă, cu totul altceva să propui soluții concrete care să poată face această idee aplicabilă.
Umanismul pragmatic afirmă fără rezerve obligația statului de a oferi sprijin celor aflați în dificultate. În același timp, însă, umanismul pragmatic susține că fiecare cetățean poate și trebuie să contribuie la bunăstarea generală.
Ideea unui venit universal garantat nu presupune doar o regândire a sistemului de protecție socială, ci o completă reconfigurare a economiei în ansamblu, a modelului fiscal și, chiar, eventual, a politicilor monetare. Ritmul de evoluție tehnologică despre care vorbeam, nu este susținut de un ritm adaptat de evoluție a sistemului de educație. Sistemul de educație nu știe și nu poate, la acest moment, să producă specialiști adaptați noilor condiții ale pieței muncii, în ritmul în care evoluează aceasta. O regândire robustă, urmată de o considerabilă investiție în educație ar trebui să fie soluția de explorat înainte de a vorbi despre un venit garantat, fără muncă.
Dezvoltarea micului antreprenoriat este o altă soluție anticipată și propusă de umaniști.
Evoluțiile tehnologice și cele demografice ne-ar putea, totuși, aduce în situația în care numărul celor de care e nevoie pentru a produce bunurile și serviciile pe care le consumă umanitatea să fie net inferior numărului care exprimă forța de muncă activă. Umanismul vorbește despre valorificarea resurselor creatoare. Consumul de produse artistice și culturale nu este unul finit, limitabil. La fel consumul de inovație tehnologică. Avem ramuri economice în care forța de muncă umană va rămâne indispensabilă, dar, e drept, la nivel urban modificările pot fi dramatice. Ritmul urbanizării, constatăm, este invers proporțional cu oferta de locuri de muncă. E un element de neignorat.
Ideea venitului universal. cum spuneam, merită o dezbatere. Perspectiva umanistă propune însă valorificarea acelor uriașe resurse de muncă și inteligență. Vorbim despre deficit de personal în sectoarele serviciilor publice, în educație și sănătate. Iată deci o nișă care ar putea fi, astfel, satisfăcută. Dar pentru asta suntem siliți să revenim la nevoia de investiție masivă în educație.
Orice am face, vom reveni, vedem, la imperativul asigurării unui sistem solid de educație. Vorbim despre nevoia de investiție și modificare a acestui sistem. Sau putem vorbi despre felul în care răsplătim lenea. Nu lenea celor lipsiți de muncă, ci lenea intelectuală a celor care ar trebui să ofere soluții.