O veche anecdotă chinezească povestește despre un om teribil de bogat. Invitat la un ospăț, este servit cu o supă delicioasă, cum nu mai gustase. Încântat peste măsură, bogătașul și-a întrebat gazdele despre rețeta acelei supe nemaipomenite. „E o supă din cuib de lăstun”, i s-a răspuns. Omul a fost uimit de răspuns, așa că a cerut mai multe lămuriri.
Bogătașul nostru a aflat astfel despre existența unei specii aparte de lăstun, care își construiește un cuib nemaipomenit, folosindu-și saliva. Acel cuib reprezenta ingredientul principal al supei cu care fusese servit.
Ajuns acasă, omul nostru a căutat și a aflat mai multe lucruri despre pasărea aceea, din al cărei cuib era gătită acea uimitoare supă. Așa că a plătit un păsărar priceput și i-a cerut să-i aducă o astfel de pasăre. Zis și făcut. Bogătașul nostru i-a construit atunci o colivie cum nu se mai văzuse, frumos împodobită și încăpătoare. Se îngrijea ca pasărea să aibă hrană din belșug și, de câteva ori pe zi, trece pe acolo să vadă dacă începuse construcția cuibului. Au trecut zile, săptămâni, ani, iar într-o bună zi, pasărea s-a prăpădit fără să fi construit vreodată cuibul la care spera bogătașul. Mâhnit, l-a chemat din nou pe păsărar, cerându-i să-i aducă un nou lăstun. „Pe care să-l ții tot în colivie?”, a întrebat păsărarul. „Firește”, a răspuns bogătașul. „În zadar. Fără libertate, nimic nu poate fi construit!”, i-a mai spus păsărarul.
Libertatea și creația sunt indisolubil legate. Nu doar vechea anecdotă chinezească ne spune asta, ci știm acest lucru din milenii de istorie și evoluție.
Doctrinele politice actuale sunt preocupate de: redistribuția bogăției, protejarea pieței, libera circulație a mărfurilor și capitalului, reducerea emisiilor de dioxid de carbon etc. Toate bune și frumoase. Singura doctrină care vorbește, mai înainte de orice, despre libertate și creație este umanismul:
Atributele esențiale ale ființei umane, în viziunea umanistă sunt: Libertatea (cu cele trei expresii ale ei: libertatea de acțiune, libertatea de posesie și libertatea de exprimare) și Atributul creației. Dacă în concepțiile tradiționale individul și colectivitatea sunt tratate ca entități separate și uneori chiar antagonice, în concepția umanistă ele sunt nu numai complementare, ci chiar contopite organic.
(Dan Voiculescu – A patra cale, Editura Bibliotheca, 2015).
Doctrina umanistă introduce, ca subiect principal, ceea ce a lipsit din dezbaterile ideologice ale ultimelor veacuri: Omul. Omul complet, dotat cu iniţiativă, capacitate de creaţie, valoare şi conştient de raporturile sale cu colectivitatea şi de faptul că nu se poate împlini ca om izolându-se de societate sau doar luând de la societate, ci şi dând societăţii rezultatele exerciţiului creaţiei sale, apare astfel ca o entitate nouă, puternic diferenţiată de omul-individualitate, care este omul redus la nevoile sale elementare. Iar întreaga filosofie umanistă pleacă de la ceea ce noi socotim a fi atributul fundamental al omului, al umanității: uluitoarea sa forță de creație. Iată de ce, opțiunea pentru umanism nu reprezintă o opțiune pentru o idee politică, ci regăsirea ordinii naturale a lucrurilor.
Iată diferența fundamentală dintre umanismul pragmatic și celelalte doctrine politice: umanismul este singura doctrină construită în jurul a două valori fundamentale, profund umane.