Întrebările venite de la cititori, chiar atunci când tonul nu este cel mai cordial, nu pot decât să mă bucure. E un semn că ceea ce scriem interesează, că ceea ce spunem aici nu trece neobservat.
Cum am amânat prea multă vreme necesarele răspunsuri, am să încerc să repar asta acum.
Prima întrebare suna astfel:
Care e diferența dintre „umanism pragmatic” și umanismul tradițional? Aveți ceva în comun?
Întrebarea a primit, cred, răspuns, de-a lungul timpului. Dar merită luată în seamă. Umanismul pragmatic este o doctrină modernă, gândită și formulată în secolul XXI. Umanismul considerat tradițional vine din perioada renașterii. Diferențele, deci, nu au cum lipsi și sunt evident.
Cele două doctrine au destule lucruri în comun. Umanismul pragmatic a preluat ceva din ethos-ul umanist, respingând, însă ateismul militant, agresiv. E doar un exemplu.
În vreme ce umanismul tradițional milita, în mod fundamental, pentru laicizarea societății, umanismul pragmatic este o doctrină complexă, care propune un nou model de societate, un nou tip de raport individ-societate. Umanismul pragmatic oferă noi modele de instituții, o nouă paradigmă socială, un alt model de guvernare.
Pe scurt, atât obiectivele cât și mijloacele sunt altele.
Dacă o mișcare umanistă sau un partid ar negocia intrarea la guvernare, nu ar fi necesare compromisuri? Ce e negociabil? La ce ați renunța?
Platforma Umanistă nu este o mișcare politică. Dar, de bunăseamă, o doctrină politică nu-și poate găsi o expresie concretă decât sub forma unei mișcări politice. Nu noi putem răspunde în numele unei formațiuni politice, oricare ar fi, dar atunci când vine vorba de umaniști, vă pot asigura de un lucru:
portofoliile unei eventuale guvernări pot fi negociate, tot așa cum elemente ale programului de guvernare pot face obiectul unei anume negocieri, dar ceea ce nu poate fi, sub nicio formă negociat, de către umaniști, este setul de principii în care credem.
Până la urmă unde vă plasați, în zona conservatoare sau în cea liberală?
În niciuna dintre cele două familii.
Vechea abordare, stânga-dreapta, propune o viziune bidomensională, societatea de astăzi impune o perspectivă mult mai complexă.
O nouă realitate socială presupune noi provocări, noi soluții, deci o nouă abordare. Tocmai asta își propune umanismul pragmatic, care nu vine nici să peticească pe stânga, nici să cârpească pe dreapta. Pentru cetățeanul obișnuit cu vechea paradigmă, e greu de acceptat că în afară de stânga sau dreapta mai există o direcție: în sus! Acolo țintesc umaniștii.
Vorbim despre provocări climatice, despre societatea digitală, dar încercăm să oferim soluții de guvernare din epoca locomotivei cu aburi. Nu e aici o evidentă inadecvare? Evoluția societății, a științei sau tehnologiei nu impun și obligatoria evoluție a gândirii politice? Umanismul nu e nici stânga de ieri, nici dreapta de alaltăieri, ci calea de mâine.