Invariabil, sondajele care încearcă să deslușească opinia cetățenilor legate de direcția în care se îndreaptă țara indică o uriașă nemulțumire. La fel de constant, sondajele care măsoară intenția de vot indică împărțirea intenției de vot între aceleași două mari partide/blocuri, cu ajustări periodice ale procentajelor, desigur.
Logica pare, cumva, descurajată. Direcția e socotită greșită, bilanțul tuturor guvernărilor, din perspectiva electoratului, conține mai degrabă nerealizări, prosperitatea întârzie să se arate, economia are în permanență nevoie de cârpeli, mereu fragilă și gata să se destrame. Starea infrastructurii e deplorabilă – o spun cetățenii -, starea sistemului de învățământ e mai rea ca niciodată, sistemul de sănătate e la pământ, rata emigrației rămâne crescută fiindcă rata șomajului se păstrează crescută, natalitatea este în declin. Pe scurt, nimic nu merge cum ne dorim, cum ar trebui și cum ni se promite. Corpul electoral afirmă asta cu fermitate. Dar același corp electoral își atârnă, periodic, nădejdea de aceiași furnizori de dezamăgiri.
Butoanele puterii statului se împart între aceșiași jucători. De la justiție la instituția avocatului poporului, de la instituțiile de ordine la aparatul fiscal, totul e subiect de învârteală politică. Mereu e vorba de aceleași forțe. Și mereu constatăm că lucrurile nu merg, că avem o corupție înfiorătoare.
Un foarte solid mecanism de suprimare a alternativelor pare să fie mereu în funcțiune. Noile partide, care propun noi direcții și care, poate, oferă alternative viabile, sunt marginalizate, vocile lor nu trebuie auzite, mașinăria are grijă ca ele să nu poată deveni un vehicul robust al nădejdii alegătorilor. O afacere în doi e mai greu de gestionat!
Sondajele nu măsoară partidele noi sau mai mici, ar însemna să le includă în calcule, să le recunoască existența și să admită validitatea ofertei lor politice. Oamenii care aleg să se afilieze acestor noi formațiuni sunt atacați, ridiculizați sau (în cazuri fericite!) ignorați. Chiar dacă au ceva de spus. Chiar dacă ceea ce au de spus e important. Curajul de a-și asuma o cale nebătătorită nu primește nicio considerație, temeritatea de a refuza afilierea la marele cazan din care se înfruptă „politicienii serioși” e socotită lipsă de pragmatism. Adunarea lor în spatele unui set de principii, nu în hruba unor interese meschine, e privită ca proba de netăgăduit a naivității lor.
Mecanismul electoral, construit de cei mari, e gândit să-i ajute pe cei mari. Să asigure perpetuarea lor, agățarea lor de puterea care umple buzunare. Doctrinele sunt mofturi, viziunea o naivitate, idealurile sunt de-a dreptul impedimente.
Cetățenii sunt îndemnați să nu își „risipească” votul pe partide fără șanse. Votați cu noi! strigă golgotanii obișnuiți să nu împartă puterea cu nimeni. Sondajele îi ignoră, mass media de asemenea. Dar cu stăruință și credință oamenii îndrăzneți continuă să susțină valorile pe care le socotesc esențiale, nu obosesc să spună că există și o altă cale.
În cele din urmă electoratul va decide. E un adevăr care merită repetat. Un electorat care nu e mereu corect informat, care nu întotdeauna are răbdarea de a asculta și temeritatea de a căuta altă cale. Un electorat obișnuit să facă ce i se spune, nu ce gîndește. Dar lucrurile se schimbă. Și oamenii curajoși, care au ales să facă politică în numele unei cauze și nu confortabil lângă ditamai cașcavalul, pot descoperi că electoratul poate da și el dovadă de curaj, poate vota ceea ce i se spunea că nu e de votat. E singura șansă a democrației. Pentru că atunci când lucrurile nu se întâmplă așa, orașele iau foc. Și azi suntem martori la asta, în multe locuri din lume unde așa ceva părea de neimaginat.