În ultimele postări am insistat asupra acelor valori care definesc crezul umanist: Onoare, Curaj, Demnitate. Insistența nu era justificată doar de o anume conjunctură, ci de o certă viziune.
Arhitectura unei societăți este definită nu de valorile materiale pe care reușește să le producă, ori de măreția edificiilor pe care le înalță. Sistemul de valori în jurul căruia se adună o comunitate, o națiune. Revoluția americană reprezintă un perfect exemplu. Națiunea americană, atât de diversă etnic și cultural, a putut crea cea mai prosperă și cea mai liberă societate pe care a cunoscut-o umanitatea, tocmai pentru că, prin „Declarația de independență” au fost afirmate niște principii esențiale. Principii care au definit și încă definesc societatea americană.
Societatea românească încă se află în căutarea propriilor repere. Tentați ba de un irațional mimetism, ba de dorința de acceptare, aderăm la sistemele de valori ale altora cu surprinzătoare ușurință. Cu la fel de mare ușurință decidem apoi să le ignorăm. Pentru că nu ne regăsim în ele, pentru că adeziunea e pur formală, neizvorâtă din firea lucrurilor, din natura noastră profundă.
În căutarea unor modele de prosperitate economică am experimentat, cu inconsecvență și fără rigoare, cam tot ce ni se părea că dă rezultate prin alte părți. N-am găsit vreme și limpezime a gândirii pentru a găsi acea cale care era a noastră. Eram prea ocupați cu imitația, cu experimentele, cu zbaterea prin care încercam să cumpărăm bunăvoința altora.
Iar și iar, am pornit pe poteci care nu duceau nicăieri.
A existat, însă, întotdeauna un set de valori care definea această națiune. Valori de care, cu necugetată ușurință, ne-am depărtat pentru a ne apropia de lucrurile în care cred ceilalți. Acum e, poate, vremea să le regăsim. Aceste valori sunt: Onoare, Curaj, Demnitate. Iar ele descriu nu doar abstracțiuni, concepte nobile spre care să privim fără nădejde. Ele au căpătat o expresie ideologică, într-un ansamblu doctrinar conceput de un român, privind și cercetându-și semenii.
Umanismul pragmatic nu propune doar o viziune asupra economiei ori un pachet de mecanisme instituționale, ci consacrarea legităților naturale ca elemente esențiale, de rezistență, ale edificiului social. Umanismul pragmatic nu așteaptă să fie descoperit, ci ne propune să ne redescoperim.