Dezbaterea despre noul an școlar a început de ceva vreme și s-a prelungit mai mult decât era firesc. O soluție clară nu avem nici astăzi.
Opțiunile pe care, ni se spune, se străduiesc să le pună de acord cei care guvernează sunt școală sau siguranță sanitară. Altfel spus, educație sau sănătate. Cei doi piloni fundamentali ai oricărui program decent de guvernare. Sau cel puțin așa ar trebui să fie.
Nu este aici vorba despre o critică adusă actualei sau precedentelor guvernări. Este, în schimb, un semnal de alarmă pentru cele viitoare.
Încă din antichitate, distincția dintre societățile civilizate și cele barbare era marcată de existența unui sistem de educație și a unei anumite infrastructuri sanitare. Și aceștia au rămas indicatori fundamentali, până în ziua de astăzi.
Dacă acum vorbim despre necesitatea unei opțiuni între cele două, este limpede că ne aflăm în fața unui eșec al actualului edificiu social. Putem cu ușurință invoca pandemia pentru a argumenta criza momentului, dar scuza aceasta nu supraviețuiește unei serioase scrutări. Dimpotrivă. Avem o criză sanitară de asemenea dimensiuni tocmai pentru că actualul model este depășit! Apoi, nu avem voie să uităm că fiecare început de an școlar, nu doar acesta, naște aceleași discuții, despre școli neîncălzite, cu toalete în curte, insalubre.
O societate a secolului XXI, care vorbește despre digitizarea, despre salturi tehnologice uluitoare, devine incapabilă să gestioneze coerent o epidemie. Soluțiile la care se recurge țin de o altă epocă: restricții, îngrădiri ale drepturilor etc. Descoperim, acum, subit, că e nevoie de investiții în infrastructura sanitară, că e nevoie de investiții în cercetarea medicală. Cercetarea medicală care găsește din abundență resurse pentru a căuta leacul alopeciei, dar se descoperă subfinanțată atunci când vine vorba despre chestiuni vitale.
Descoperim, tot acum, că e nevoie de investiții masive în educație. Pentru că cercetarea nu poate exista fără cercetători, iar aceștia pot fi produși doar de un sistem de educație performant. Asta se întâmplă nu doar la noi, ci la nivel global. Și e limpede că vorbim despre o criză de sistem.
Soluția pe care o poate oferi evuoluata umanitate, grozava știință și spectaculoasa tehnologie de azi în fața unui virus cu nimic mai fioros decât altele de până acum este limitată la două măsuri: masca de cârpă și distanțarea. Asta e tot ce poate oferi știința, civilizația modernă? Avem, e limpede, o criză de sistem. Și nu de ieri, de azi. Acum e doar mult, mult mai evident.
Iată de ce, acum, soluțiile umaniste nu ar mai trebui privite ca alternative, ci ca niște căi de urmat în mod obligatoriu. Așezarea educației, cercetării, sănătății în fruntea listei de priorități a oricărei societăți nu mai reprezintă o opțiune, ci singura cale. Despre soluțiile umaniste, în această privință, am tot vorbit. Repet, discutăm despre soluții, nu despre idei de vânturat în relaxate dezbateri teoretice.
În atât de cunoscutul său roman, Războiul lumilor, la final, H.G. Wells găsește o inedită soluție pentru „invazia marțienilor”. Bacteria, minuscula bacterie e cea care vine de hac năvălitorilor. Noi, pare-se, suntem gata să ne lăsăm spulberați de un virus. Nu pentru că nu am putea rezolva această problemă rapid și eficient, fără a ne da traiul peste cap. Ci pentru că alegem să punem supraviețuirea unui sistem eșuat mai presus de propria noastră supraviețuire ca civilizație.