Un website bizar, care frecvent este indisponibil, propune o nouă ordine mondială. Sintagma este deja obosită, a încetat să mai surprindă sau măcar să intereseze. Toată lumea vorbește despre o nouă ordine mondială, toți au idei despre cum ar trebui sau n-ar trebui să arate aceasta. De ce ar mai interesa ce se spune pe un astfel de site? Mai întâi pentru că site-ul se numește UNITED NATIONS NEW WORLD ORDER.
Deși nu reprezintă site-ul unei agenții oficiale a ONU, site-ul folosește sigla organizației, este frecvent invocat în comunicarea organizației, este citat de organizațiile de presă, pare să aibă deci o anume legitimitate. O rapidă privire pe lista de parteneri ai acestui proiect este elocventă: de la Fundația Bill & Melinda Gates (care pare omniprezentă zilele acestea) la World Wild Fund, de la Unilever la Google sau Samsung.
Despre ce este, de fapt, vorba? Promotorii proiectului promit, până în 2030, o nouă ordine mondială care să aibă la bază un concept de care par a fi foarte mândri: Happytalism. Simplul fapt că ceea ce se vrea a fi o doctrină revoluționară, temelia unei, nici mai mult, nici mai puțin, noi ordini mandiale, este înghesuit într-un calambur, o glumiță nu foarte reușită, este deja de la sine grăitor.
O rapidă documentare ne lămurește ce e cu acest „happytalism”. Răspunsul cel mai concis și cel mai corect ar fi:o bazaconie.
„Combining elements of quantum physics and disruptive innovation theory into a holistic approach to life, our goal is to create a new paradigm of human development by bringing the brightest minds together and sharing strategies for human flourishing”, spun autorii. Ar trebui să sune pretențios, sofisticat, dar e doar un ghiveci. Un fel de capitalism new age, altoit cu elemente de socialism zen și cu ceva delir pseudo-mistic.
Happytalismul, care pare să fi fermecat destul de mulți oameni cu pretenția de seriozitate este un fel de socialism corporatist, cum spuneam, împopoțonat cu paiete new age.
Ne aflăm, încă o dată, în situația în care se propune o doctrină politică (având pretenția de proiect global) născută din fantezia aprinsă a unei minți nu neapărat lucide. De-a lungul timpului popoarele au fost supuse numeroaselor experimente pe care le-au impus construcțiile ideologice de laborator, născocite de minți iscoditoare, uneori, de firi revoltate, alteori, sau de personalități ambițioase, de cele mai multe ori.
Umanismul pragmatic urmează o cale diferită. Fără a promite „fericire”, „happytalism” sau alte năstrușnicii, umanismul pragmatic oferă soluții pentru o societate prosperă, rațională, construită plecând de la atenta observare a naturii umane, de la studiul temeinic al umanității, al aspirațiilor noastre.
Întrebarea care s-ar putea pune este: nu ar presupune și implementarea umanismului pragmatic tot un experiment? Iar răspunsul este un ferm NU. Pentru că umanismul pragmatic nu inventează, nu născocește idei, ci enunță concluzii logice, pornite, așa cum spuneam, de la atenta observația a societății, a naturii umane. Prin însăși concepția sa, umanismul pragmatic nu își propune să construiască un model social conceput într-un laborator, ci să descătușeze energia creatoare deja existentă, să mobilizeze resursele pe care societatea deja le generează pentru a construi prosperitatea pentru toți, nu doar pentru un număr de privilegiați.
Spre deosebire de socialism, care propune o redistribuție ordonată după criteriul nevoilor individuale, umanismul pragmatic, fără a ignora aceste nevoi, propune ca principal criteriu binele comun. Fericirea, despre care vorbesc promotorii noilor teorii, nu poate, nu are cum avea o definiție globală. Și nu statul poate oferi sau confisca fericirea. Acesta este păcatul fundamentul al doctrinelor politice actuale. Ignorând natura umană, individualitatea, puterea creatoare a fiecăruia dintre noi, doctrinele tradiționale vorbesc despre soluții universal valabile, admițând că acestea presupun „pierderi colaterale”.
Rolul statului, în viziunea umanistă, nu este acela de a oferi fericire! Este ilogic, absurd să promiți așa ceva. Statul poate, spunem noi, crea cadrul, ne poate lăsa să ne folosim de mijloacele care ne pot asigura bunăstarea și ne pot îngădui să ne construim fericirea așa cum o definim fiecare dintre noi, conform propriilor nevoi, propriilor aspirații.
Altfel spus, în viziunea umanistă rolul statului este acela de a elimina obstacole, nu de a impune noi obstacole, normative, administrative sau subordonate unei ideologii ruptă de umanitatea vie.
Deși umanismul pragmatic are un vehicul politic, un partid adept al acestei doctrine, nu este un proiect politic. Nici unul filosofic, un demers, adică, pur teoretic, cu rolul doar de a umple rafturile bibliotecilor. Umanismul pragmatic a fost gândit și este un ghid, care ar putea ajuta societatea nu să se reconstruiască, ci să își urmeze destinul înnăscut.