Doctrina umanistă introduce, ca subiect principal, ceea ce a lipsit din dezbaterile ideologice ale ultimelor veacuri: Omul. Omul complet, dotat cu iniţiativă, capacitate de creaţie, valoare şi conştient de raporturile sale cu colectivitatea şi de faptul că nu se poate împlini ca om izolându-se de societate sau doar luând de la societate, ci şi dând societăţii rezultatele exerciţiului creaţiei sale, apare astfel ca o entitate nouă, puternic diferenţiată de omul-individualitate, care este omul redus la nevoile sale elementare. Iar întreaga filosofie umanistă pleacă de la ceea ce noi socotim a fi atributul fundamental al omului, al umanității: uluitoarea sa forță de creație. Iată de ce, opțiunea pentru umanism nu reprezintă o opțiune pentru o idee politică, ci regăsirea ordinii naturale a lucrurilor.
Statutul nu este o ficțiune, este un mod de organizare al societății și a avut diferite forme de acum 7000 ani. Și religia a vrut să fie stat.
Încă din zorii existenței sale, Homo sapiens a acceptat importanța colectivității pentru supraviețuirea și, mai apoi, evoluția speciei. Încă de la primele forme, primitive, de organizare socială, oamenii au resimțit nevoia unor forme de organizare care să facă ordine.
Cu mult timp înainte sec. XIII Î.Hr. când apare religia în perioada biblică Hammurabi a întemeiat primul imperiu al Babilonului (sec.XVIII lea Î.Hr)
Civilizația greacă, prin marii săi gânditori, inventează democrația și, odată cu ea, o nouă cale, în care nu mai există stăpânitori și supuși, ci Stat și Cetățeni. Mai bine de două mii de ani mai târziu, Montesquieu și, mai apoi, Revoluția Americană propun modele de definire a raporturilor dintre Stat și Cetățeni, dar și a raporturilor dintre puterile statului.
Un adevăr nu trebuie însă niciodata uitat:
„ Înainte de a fi cetățean trebuie să fii OM ˮ
Dan Voiculescu
Umanitatea, vreme de două sute de ani, a rămas prizonieră a unei bizare forme de maniheism, care împărțea cele două mari viziuni asupra rolului statului în Stânga și Dreapta. Prinși în această capcană am străbătut o istorie complicată și sângeroasă, prinși în încleștarea neîncetată dintre cele două opțiuni.
Astăzi, mai mult ca oricând, avem obligația de a accepta adevărul pe care istoria îl face de neevitat: suntem prizonierii luptei dintre două ideologii al căror scop fundamental a devenit auto-perpetuarea.
Schimbarea paradigmei este o necesitate istorică impusa de realitatea celor 1% bogați care controlează 99% din avuția mondială.
Este inclusiv în interesul minorității ultra bogate să accepte schimbarea pentru a se evita o catastrofă globală.
Tentativa comunistă de a da „fiecăruia după necesitățiˮ a eșuat pentru că nu a ținut cont de natura umană, deoarece:
- Atunci când omul are necesități, acestea nu au limite
- Oamenii nu au capacități egale.
De aici apare o nouă formă de organizare a societății omenești pe baza relației capital fin – inițiativă – forță de muncă, un trepied care conduce la noua paradigmă „de la fiecare după capacități, fiecăruia după posibilitățile societățiiˮ.
Umanismul – A patra cale
Succesul unei societăți depinde, în mod esențial, de capacitatea ei de a identifica, de a cultiva și de a utiliza valoare care există în propriile sale rânduri. Locul fiecărei națiuni e dat de valorile create de membrii săi de excepție, de aceea vârfurile constituie o bogăție națională.
Societatea viitoare va fi o societate a cunoașterii. Prin însăși esența sa axiocratică, ea va recunoaște drept valoare supremă nu proprietatea, nu poziția socială, ci cunoașterea, capacitatea ei de a genera valoare nou creată. Aceasta este ideea fundamentală de la care pornește gândirea umanistă.
Atributele esențiale ale ființei umane, în viziunea umanistă sunt: Libertatea (cu cele trei expresii ale ei: libertatea de acțiune, libertatea de posesie și libertatea de exprimare) și Atributul creației. Dacă în concepțiile tradiționale individul și colectivitatea sunt tratate ca entități separate și uneori chiar antagonice, în concepția umanistă ele sunt nu numai complementare, ci chiar contopite organic.
Clasa de mijloc poate și trebuie să fie forța motrice a societății, a unei societăți în care omul este propriul său stăpân. Caracteristica principală a clasei de mijloc este independența, capacitatea de a asigura siguranța materială, prosperitatea sa și a propriei familii. Dacă definiția de până acum a prosperității presupunea o raportare la capital, în viziunea noastră triada inițiativă capital/muncă reprezintă elementele necesare pentru o astfel de definiție.
Plecând de la această premisă, umanismul își propune descătușarea energiilor creatoare, iar instituțiile fundamentale ale societății ar trebui definite ținând seama de acest deziderat.
Statul
Rolul statului rămâne acela ca să ofere sistemul de norme prin care sunt protejate valorile sociale fundamentale. În același timp, statul are obligația de a distribui bogăția creată, astfel încât să satisfacă nevoile fundamentale ale cetățenilor săi: securitate, ordine publică, infrastructură, educație și sănătate.
Protecția socială trebuie să fie una activă, prin care statul nu doar se asigură că cei aflați în dificultate au asigurate mijloacele necesare supraviețuirii, ci și că acestora li se oferă șansa de a deveni, la rândul lor, generatori de prosperitate.
Susținând principiul separației puterilor în stat, umanismul propune mecanisme mai riguroase de control reciproc al acestora, astfel încât să fie asigurat un permanent echilibru între acestea. Susținând principiul conform căruia nimeni nu este mai presus de lege, trebuie să admitem că, în același timp, principiul responsabilității trebuie în mod egal aplicat reprezentanților tuturor celor trei puteri. Dacă pentru desemnarea puterii executive și puterii legiuitoare determinantă este voința cetățenilor, manifestată prin intermediul votului, nu la fel stau lucrurile în cazul reprezentanților puterii judecătorești. Iată de ce un mecanism legal prin care să se instituie răspunderea magistraților devine obligatoriu.
Guvernul, în viziunea umanistă, ar trebui să conțină:
- Ministerul de Stat al Valorii, cu subdiviziunile sale axate pe Identificarea Valorii, Cultivarea Valorii şi Exploatarea Valorii.
- Ministerul Achiziţiei şi Prelucrării Informaţiei, care va avea ca obiectiv micşorarea incertitudinii.
- Ministerul Armonizării Producţiei cu Consumul, care va evita şi supraproducţia din capitalism, şi penuria din comunism.
- Ministerul Anticorupţiei.
- Ministerul Convecţiei Sociale, care va veghea la armonizarea dintre valoare şi responsabilităţile sociale pe de o parte, dintre merit şi recompensă pe de altă parte.
În privinţa instituţiilor puterii juridice: Vom avea curţi specializate pe problematica viitorului, şi probabil rolul lor se va schimba, ponderea activităţii trecând de pe coercitiv pe preventiv şi deliberativ-director. Vor fi prezente în societatea umanistă instituţii juridice precum:
- Curtea pentru Bioetică;
- Curtea pentru Creaţie şi Proprietate Intelectuală;
- Curtea pentru Protecţia Specificităţii şi Diversităţii Culturale;
- Curtea pentru Delicte Ecologice sau Contra Generaţiilor Viitoare;
- Curtea pentru Ciber-Etică.
Principii privind fiscalitatea
În societatea umanistă se va introduce o cotă de impozit la dispoziţia contribuabilului, respectiv: pentru o parte din contribuţia sa, contribuabilul decide singur aplicaţia, respectiv sectorul bugetar în care aceasta va fi vărsată. Un alt exemplu este, alături de impozitul progresiv pe venit, impozitul regresiv pe aportul de cunoaştere: societatea va impozita mai puţin un produs care reprezintă un aport important, reutilizabil, de cunoaştere, şi mai mult unul care aduce puţină cunoaştere suplimentară.
În sfârşit, în materie de impozitare indirectă, în locul Impozitului pe Circulaţia Mărfurilor (ICM) specific societăţilor privilegiocratice (în care valoarea supremă este poziţia în societate) şi al Taxei pe Valoare Adăugată (TVA), specific societăţilior arghirocratice (în care valoarea supremă este banul), se va introduce Taxa pe Tulburarea Armoniei (TTA), care va penaliza produsele ce tulbură armonia socială: sunt fabricate prin utilizarea unui efect de scală dăunător pentru loialitatea competiţiei, distrug specificitatea şi diversitatea culturală, sunt antiecologice, afectează coeziunea socială (de exemplu, generează sau stimulează polarizările exagerate), presupun eforturi mari şi nevocaţionale din partea celor ce le fabrică etc.
Familia
Umanismul susține familia tradițională. Respectând dreptul tuturor cetățenilor de a-și exprima liberi propriile opțiuni, de orice natură ar fi acestea, inclusiv în uniuni consensuale, credem că, în definirea familiei, este obligatorie o abordare conservatoare.
Familia, alături de școală, are menirea de a asigura educația necesară a copiilor. Tocmai de aceea propunem adoptarea unor norme care să sancționeze sever familiile care nu acordă prioritatea cuvenită educației. În același timp, statul trebuie să ofere sprijinul necesar, inclusiv financiar, pentru acele familii în care preocuparea pentru educația copiilor este evidentă.
Urmărire atentă a evoluțiilor demografice trebuie să devină o preocupare a statului, care, în același timp, trebuie să propună acele măsuri care să asigure un permanent echilibru demografic, stimulând natalitatea.
Școala
Doctrina umanistă propune o reformă complexă a sistemului de educație. Dacă organizarea instituțională de până acum asigura o pregătire teoretică relativ satisfăcătoare, pentru tinerele generații, creativitatea era, în același timp, în cel mai fericit caz descurajată. Umanismul propune introducerea unui concept cheie în conversația despre educație: vocația.
Dacă procesul de instrucție și învățământ trebuie pornit încă de la cele mai fragede vârste, școala are, în același timp, menirea de a detecta, educa și pune în valoare vocația individuală. Educația nu mai poate fi privită, în secolul XXI, ca un proces uniform și uniformizant; talentul trebuie transformat în valoare, iar asta se poate realiza doar atunci când școala nu asigură doar instrucțiunea, ci și educația vocațională a copiilor. Într-o astfel de abordare, sistemul privat de educație poate deveni nu o alternativă, ci un complement al sistemului public.
În condițiile în care competiția locală a fost înlocuită de o mult mai agresivă competiție globală, devine de neevitat adevărul că doar acele state care vor investi substanțial în educație își pot asigura prosperitatea viitoare. De aceea educația reprezintă cheia de boltă în arhitectura socială umanistă.