Promiteam, zilele trecute, că vom vorbi ceva mai mult despre problematica de mediu și soluțiile propuse de umanismul pragmatic.
Prima observație, de la care aș porni, este că, în mod curent, astăzi, atunci când se vorbește despre problematica mediului excesele nu lipsesc. Cea de a doua observație ar fi că, de cele mai multe ori, conversația e redusă la subiectul emisiilor de carbon și consumului de hidrocarburi.
Legat de prima observație, nu avem cum să nu remarcăm existența a două tabere. Ambele păcătuind prin excese. Prima, susține existența unei certe legături între factorii antropici și modificările climatice. Cea de a doua neagă existența modificărilor climatice.
Există aici o capcană. Conversația este astfel confiscată de tema modificărilor climatice, iar asta explică ceea ce notam în a doua observație. Or, din perspectiva noastră, problematica mediului excede domeniul emisiilor de carbon și al modificărilor climatice pe care le-ar antrena. Sigur că, indiferent în care tabără ne-am situa, rațiunea ne impune să admitem că poluarea aerului are grave consecințe. Dar nu e vorba doar de consumul de hidrocarburi și nici doar de emisiile de carbon.
La fel de îngrijorător este ritmul accelerat al despăduririlor sau ineficiența soluțiilor pe care le găsim pentru gestionarea deșeurilor. Poluarea industrială e un factor care ar trebui, de asemenea, să preocupe într-o mai mare măsură. Consumul irațional de apă – o resursă limitată și foarte prețioasă- ar trebui să intereseze într-o egală măsură.
Paradoxal, tehnologia, cea care ne-a adus aici, poate fi cea care să aducă și soluții. Și discutăm aici despre inovație, despre stimularea cercetării (adică priorități umaniste!), care pot genera noi tehnologii, mult mai eficiente și mult mai curate.
Termenul cheie, când vine vorba despre problematica de mediu, este „dezvoltare durabilă”. Nevoia de dezvoltare economică și cea de protejare a mediului nu au de ce fi puse pe poziții adverse, așa cum se întâmplă astăzi. Sigur, este nevoie de o serioasă implicare a statului, care, așa cum spuneam, trebuie să stimuleze descoperirea de tehnolgii curate, inovația și să ofere companiilor necesarele stimulente (dar și la fel de necesarele sancțiuni) care să încurajeze conversia către tehnologii „verzi”.
Va trebui să discutăm despre o nouă filosofie urbană, în care orașele noastre pot deveni mult mai eficiente energetic, deșeurile sunt gestionate/reciclate corespunzător, iar mobilitatea publică este asigurată de tehnologii noi, nepoluante, apelând la resursele regenerabile.
Umanismul pragmatic propune noi instituții: Curtea de Bioetică și Curtea de mediu. Aceste instituții, în viziunea noastră, vor trebui să aibă mai mult decât un rol decorativ – așa cum, din păcate, se întâmplă astăzi.
Politicile publice vor trebui să impună etape de tranziție, un cadru fiscal și legislativ care să încurajeze trecerea la o economie și o societate „verzi”. Simpla declarare de intenții este insuficientă.
Proiectul umanist, din perspectiva problematicii de mediu, este de departe cel mai complex dintre toate programele ideologice existente astăzi. Cuprinde soluții normative, instituționale, dar mai ales un model economic adaptat. E util, poate, să amintim că cercetarea, educația și inovația reprezintă vectorii fundamentali ai dezvoltării, din perspectiva umanistă.
Un scurt articol de blog nu poate cuprinde inventarul complet al soluțiilor oferite de programul umanist. Este un subiect asupra căruia vom reveni, cu siguranță. Soluțiile pe care le propunem nu înseamnă o sacrificare a ritmului de dezvoltare economică în schimbul protejării mediului, ci o dezvoltare armonioasă, inteligentă, echilibrată. Noile tehnologii, mai curate, mai eficiente, pot deveni ele însele surse de creștere economică, de dezvoltare.