Cu doar două zile în urmă, scriam, aici, despre nevoia de etică, în politica noastră. Adică despre acel ansamblu de norme nescrise care stabilesc ce e permis și ce nu, într-o societate civilizată.
A venit apoi știrea. Suntem în plină campanie electorală, se promit multe, se spun multe. Dar uneori e prea mult. Limita de jos e prea jos.
Degradarea limbajului public a atins, e obligatoriu să constatăm, un punct aflat cu mult dincolo de cota de alarmă. Recenta ieșire a lui Nicușor Dan (de neprodus) e un derapaj care ar fi trebuit sancționat, în primul rând, de către alegătorii săi. Nu există nimic care să justifice o astfel de josnicie, nicio scuză nu este de admis. E imposibil de înțeles care proiect dintre cele anunțate de către domnul Dan devine mai ușor de înțeles introducând în comunicare o mojicie. Care parte a programului său de potențial primar, a platformei sale politice putea fi argumentată în acel mod.
Un astfel de abandon al urbanității impunea, deîndată, scuze. În schimb domnul Nicușor Dan a oferit explicații. Care nu explică, de fapt, nimic. Aici ar fi trebuit să intervină canoanele etice, obligatorii atunci când nu mai știm când suntem datori să ne cerem iertare și când e vremea scuzelor. Regulile eticii ar fi trebuit să îi îndemne pe cei din jurul domnului Dan să îi spună asta, să-i ceară să facă ceea ce se cuvine. Dacă ceea ce se cuvine mai contează.
Lupta politică se poate duce în multe feluri. Nu poți promite un oraș curat, când discursul tău are urgentă nevoie de salubritate. Nu poți promite respect, când gesturile tale indică lipsă de respect. Nu poți invoca principiile și morala înjurând birjărește.
De regulă, aici, nu străbatem ulițele realității imediate. Uneori, ca acum, sunt lucruri care trebuie spuse. Nevoia de etică devine mai evidentă ca oricând. E timpul să vorbim despre o altă cale. Calea umanistă. E timpul!