A existat, recent, o știre despre un primar al unei localități din județul Botoșani, prezent pe afișele electorale atât alături de candidați ai PNL, cât și alături de candidați ai PSD. Explicând inedita situație, primarul respectiv a folosit un argument pe care, probabil, l-a socotit imbatabil: este independent și echidistant.
De ce m-am oprit la știrea aceasta? Mi-a amintit de o altă poveste, de prin anii ’90, când un alt candidat, tot independent, le spunea alegătorilor „eu fac canalizări, nu politică”. A fost ales. Nu a făcut nicio canalizare.
Să faci politică, susținând că, de fapt, nu faci politică, reprezintă dovada ipocriziei lipsite de talent. Ideea că aleșii locali sunt „administratori’, „gopodari”, departe de vânzoleala politică e doar nadă pentru naivi. Sigur că e vorba de politică. Un consiliu local are o structură politică, o campanie electorală e, prin definiție, un proces politic. Neafilierea la un partid nu înseamnă deloc independență. Să fim serioși! Niciun primar nu poate supraviețui fără implicare în mecanica negocierii cu formațiunile reprezentate local, în consilii. Nu despre independență e vorba, ci despre disponibilitate.
Frecvent, chiar reprezentanți de frunte ai unor importante partide vorbesc despre evacuarea ideologiilor din competiția politică. Se afirmă, răspicat, că vremea ideologiilor a apus. Atunci ce sens mai au mișcările politice, asocierile în partide?
Incompetența și nepriceperea multor politicieni, lipsa de cultură politică, diletantismul lor, au născut, previzibil, sentimente mai degrabă negative, în rândul cetățenilor, atunci când vine vorba despre discursul politic. Și atunci, pentru a nu-și admite propriile neghiobii, pentru unii devine mai comodă scuza despărțirii de teritoriul doctrinar.
O doctrină politică înseamnă un set de valori, înainte de orice. Iar valorile noastre tradiționale, observăm azi, sunt mai fragile ca niciodată. O doctrină politică înseamnă un robust pachet de principii. Iar politica azi nu mai respectă niciun fel de principii. Doctrina mai presupune un corp etic – iar etica a părăsit de multă vreme spațiul politicii. La fel de bine, construcția ideologică presupune un proiect social. Iar astăzi avem doar micro-proiecte de supraviețuire politică.
În condițiile acestea nu mai e deloc suprinzător că politica se desparte de ideologii, de credințe. Că întregi formațiuni par a fi alcătuite exclusiv în baza unor obscure interese de grup.
Existența unei mișcări politice care se raportează exclusiv la propriul set ideologic, pare, în condițiile acestea, dacă nu ceva temerar, cu siguranță măcar ceva neobișnuit. Dar asta reprezintă, azi, umanismul pragmatic. Mișcarea umanistă, cu tot ce înseamnă ea, înseamnă o construcție ridicată în jurul unui ansamblu de principii, a unui set de valori, a unui amplu proiect social. Da, este temerar să frecventezi politica de azi invocând considerente etice. Cu siguranță e mai puțin atrăgător un discurs construit pe proiect, pe soluții, decât unul colorat vânturând un lung șir de insulte. Dar aceasta e calea umanistă.
Diferența fundamentală dintre umaniști și ceilalți e diferența dintre viziune și năzărire.