Toate doctrinele politice propun și direcții economice. De aici și o permanentă confuzie, o evidentă lipsă de coerență – doctrinele economice și cele politice sunt de multe ori așezate, forțat, laolaltă, cu efecte dintre cele mai păguboase.
Dreapta afirmă supremația pieței și virtuțile competiției, propunând un rol cât mai redus al statului, o reglementare cât mai redusă ca amploare. Stânga militează pentru un rol regulator al statului, căruia i-ar reveni și funcția de distribuție și planificator. Pozițiile extreme nu lipsesc. Comunismul trece totul prin centralizatorul de stat, libertarianismul ar desființa complet statul, dacă se poate.
Unii vorbesc despre formula unificatoare pe care ar fi inventat-o China, care ar explica așa zisul miracol chinezesc – un sistem politic de stânga extremă întovărășit cu o formulă economică despre care s-ar spune că ar fi capitalistă. E vorba de o evidentă forțare a definiției, prezența statului și implicarea sa în „economia capitalistă” este vitală pentru China. Fără această implicare, de exemplul, accesul la resursele care condiționează expansiunea și chiar supraviețuirea economiei ar fi practic imposibilă. În fine, acesta este un al subiect, pentru o altă ocazie.
Păcatul esențial al ambelor abordări, considerăm noi, este dat de concentrarea economiei exclusiv pe funcția de generare de valoare economică. Într-o parte pentru a crea capital, pe de altă parte pentru a redistribui capitalul social. Abordarea umanistă pleacă de la o idee fundamental diferită, în care accentul este pus pe valoarea socială generată, pe capacitatea unei economii de a genera bunăstare pentru societate în ansamblu, nu doar pentru corporație sau piețe.
Diferența de abordare poate fi mai bine înțeleasă dacă reușim să sesizăm distincția dintre consum ca unic motor economic și utilitate socială ca vector de creștere economică. Producția de gadget-uri, de exemplu, poate fi foarte profitabilă pe toate verigile ei, de la concepție la fabricare și distribuție, dar nu reprezintă în mod necesar și o linie de veritabilă utilitate socială. Generează profit, multiplică semnificativ capitalul, dar utilitatea socială poate fi, de multe ori, discutabilă. Investiția în cercetare – să spunem cercetare medicală – poate fi generatoare de profit, dar este în același timp și extrem de utilă societății.
De principiu, în viziunea umanistă, investiția în inteligență, cercetare, invenție și inovație ar trebui să reprezinte pivotul principal al economiei viitorului. Creația, în toate formele ei de expresie, antreprenorială, artistică sau științifică reprezintă principalul vector al dezvoltării, iar economia umanistă este calibrată pe acest principiu. Firește că piața decide ce este sau nu profitabil, dar piețele pot fi haotice sau guvernate de reguli și principii. Iar aceste reguli și principii, care definesc societatea în ansamblu, devin regulatori ai economiei, ai piețelor.
Firește că statul are rolul de a redistribui resursele create. Dar principiile de redistribuție pot ține seama doar de nevoia de protecție socială sau se pot extinde, într-un mod benefic pentru întreaga societate, nu doar pentru membrii ei aflați în vremelnică dificultate. Atunci când statul decide să investească în creatori, asigură un factor de multiplicare semnificativ, care generează noi resurse și tot așa. Obiectivul fundamental rămâne acela al bunăstării sociale, nu al opulenței și privilegiilor pe care le pot cumpăra câțiva favoriți ai sorții. Nuanțele sunt, ca întotdeauna, esențiale.