Nu există doctrină politică în care să nu regăsim promisiunea prosperității. Sunt propuse modele economice, construcții fiscale, sunt lăudate binefacerile consumului și virtuțile pieței ca izvoare ale unei bunăstări imediate, certe, exprimabilă în cifre, indicatori, pe scut bani. Definiția bunăstării devine, astfel, ușor rezumabilă, exprimabilă în monedă forte și putere de cumpărare. Asta e tot. Bunăstarea promisă are o singură dimensiune: capacitatea de a cumpără.
Umanismul pragmatic propune o cu totul abordare. Iar lucrul acesta este posibil pentru că noi nu discutăm despre o doctrină care să mobileze un partid politic, ci despre un sistem care să definească întreaga arhitectură a unei societăți. Soluțiile umaniste pot fi cu ușurință preluate de către orice organizație politică dacă aceasta își dorește, cu adevărat, să lucreze în folosul cetățenilor, să edifice o societate în care bunăstarea nu este un privilegiu, ci condiția sine qua non.
Totul ar trebui să pornească de la o definiție corectă și cuprinzătoare a ideii de bunăstare. Iar o astfel de definiție nu poate fi posibilă fără a lua în seamă evoluțiile sociale, revoluția tehnologică, prefacerile uluitoare aduse de tehnologia comunicațiilor și mai ales subtilele transformări ale umanității. Pentru că omul de astăzi este categoric diferit de cel de acum un veac. Aspirațiile sale, motivațiile, temerile sau nevoile sale sunt altele, societatea operează cu reguli noi și într-un alt ritm. Informația devine cel puțin la fel de importantă ca bunurile materiale, iar nevoia de acces rapid și facil la informație -frivolă, irelevantă sau de-a dreptul ridicolă uneori- a devenit esențială pentru omul sexolului XXI.
Pentru doctrinele clasice soluția e una singură, atemporală, care scutește de efortul unei re-evaluări sau actualizări a ideilor fundamentale: banii. Pentru umaniști lucrurile sunt mult mai complexe.
Preocupare pentru matricea economică este primordială și la umaniști. Doar că, în viziunea noastră, abordarea este alta. Consumismul ca generator de creștere economică este un fetiș care trebuie depășit, divinizarea atotputernicie pieței și a capacității sale de auto-reglare este, de asemenea, o etapă de mult depășită.
Un venit îndestulător nu are cum reprezenta, în societatea de astăzi, singurul element de definire a prosperității. Nevoia de securitate, de stabilitate, accesul la informație, la educație și un sistem eficient, accesibil și prietenos de îngrijire a sănătății reprezintă elemente cel puțin la fel de importantă. Afirmarea puteriide creație e un alt atribut de neomis – iar pentru umaniști reprezintă una dintre cheile de boltă ale întregii concepții. Dreptul la o alimentație sănătoasă, curată și la un mediu sănătos reprezintă, pentru mileniali și nu numai, condiții fundamentale ale bunăstării.
Spectaculosul salt tehnologic al ultimelor decenii a adus omenirea într-un punct în care este urgent nevoie de noi soluții. Evoluția robotizării și progresele din domeniul inteligenței artificiale au început deja să aducă prefaceri dramatice în economie. Milioane de locuri de muncă dispar tocmai din cauza acestor prgogrese uluitoare. Iar acesta e doar începutul. Internetul – care părea să devină un posibil generator de locuri de muncă – e guvernat, tot mai mult, de algoritmi, de inteligența artificială. Serviciile publice încep și ele să resimtă impactul tehnologiei. Oamenii de știință vorbesc despre un viitor apropiat în care e-medicina va deveni o realitate cotidiană. Lucrurile se mișcă repede. Doar modelul socio-politic pare anchilozat, încremenit într-o paradigmă de mult depășită.
Oamenii secolului XXI trăiesc mai mult, durata de viață crește, iar noi ne dorim nu doar o viață mai lungă, ci o viață activă tot mai lungă. Atunci când mașinile vor prelua cele mai multe dintre sarcinile noastre, când vor face inutilă munca noastră și vor elimina locurile noastre de muncă vom descoperi că am întârziat prea mult schimbările de care e atâta nevoie.
Care este soluția umanistă, în aceste condiții? Așa cum am spus-o, creația este atributul esențial al omului și reprezintă fundamentalul filosofiei umaniste. Rolul statului trebuie regândit. Discuția despre venitul minim global, care se poartă în unele locuri, e doar o mică parte a soluției. Statul trebuie să se transforme, el nu poate continua să fie doar un moderator timid al jocului economic, ci trebuie să devină un actor implicat, care își depășește funcția de strictă reglementare. El trebuie să devină un generator de proiecte, un catalizator al creativității și un garant al bunăstării. Principul redistribuției bogăției trebuie actualizat, statul trebuie să devină un mult mai inteligent administrator, care se asigură că bogăția nou creată ajunge, pe canale bine gândite, acolo unde este nevoie de ea. Simpla preluare, prin intermediul poverii fiscale, a resurselor de la cei bogați și dstribuirea lor prin mecanismele de asistență socială către cei în nevoie nu mai are cum fi o soluție. Noii nevoiași au nevoie nu doar de resursele financiare necesare supraviețuirii, ci și de cele pomenite mai sus, sănătate, educație, acces la informație. Ca atare statul trebuie să proiecteze acele servicii (publice sau private) capabile să satisfacă aceste nevoi independent de statutul social al individului. În același timp statul trebuie să motiveze, să încurajeze și să stimuleze creativitatea, fie că este vorba despre creația artistică sau cea antreprenorială, fie că este vorba de inovația tehnologică sau de cercetare științifică ș.a.m.d.
Iată, deci, că bunăstarea trebuie și poate avea o nouă definiție. Umanismul propune o astfel de definiție, poate face asta, pentru că întreaga construcție umanistă pornește nu de la nevoia de prezervare a unui model social sau economic caduc, ci de la atenta observare a omului, a nevoilor și aspirațiilor sale.