Cu doar două zile înainte de alegeri aș fi putut vorbi despre distincțiile majore dintre forțele politice aflate în competiție. Aș fi putut atrage atenția (am făcut-o cu alte prilejuri) asupra lipsei de proiecte și a unei viziuni de dezvoltare. Sau aș fi putut opta pentru prezentarea câtorva dintre candidații umaniști.
Nu am făcut-o. Nu aceasta este menirea noastră, aici. Politica – lucru cu atât mai vizibil în campania electorală – nu mai este o competiție a doctrinelor, nu mai oferă viziuni și direcții, ci e doar câmpul pe care se duce o interminabilă și sterilă bătălie pentru putere.
Umanismul și umaniștii urmează o altă cale. Nu cea mai ușoară. Noi alegem să vorbim despre viitor nu ca destinație inevitabilă, ci ca proiect. Iar umaniștii pot face asta pentru că întreaga construcție politică umanistă este zidită pe fundația unei robuste ideologii.
Proiectul umanist nu este un afiș de campanie elctorală valabil în 2020 și substituibil în 2024, ci reflectarea unei viziuni profunde, expresia programatică a unei ideologii născute din atenta observare a societății umane.
Iată de ce am decis ca, în prag de alegeri, în locul de îndemnuri mobilizatoare să vă invit la o nouă lectură a cuvintelor fondatorului umanismului pragmatic, prof. Dan Voiculescu:
Succesul unei societăți depinde, în mod esențial, de capacitatea ei de a identifica, de a cultiva și de a utiliza valoare care există în propriile sale rânduri. Locul fiecărei națiuni e dat de valorile create de membrii săi de excepție, de aceea vârfurile constituie o bogăție națională.
Societatea viitoare va fi o societate a cunoașterii. Prin însăși esența sa axiocratică, ea va recunoaște drept valoare supremă nu proprietatea, nu poziția socială, ci cunoașterea, capacitatea ei de a genera valoare nou creată. Aceasta este ideea fundamentală de la care pornește gândirea umanistă.
Atributele esențiale ale ființei umane, în viziunea umanistă sunt: Libertatea (cu cele trei expresii ale ei: libertatea de acțiune, libertatea de posesie și libertatea de exprimare) și Atributul creației. Dacă în concepțiile tradiționale individul și colectivitatea sunt tratate ca entități separate și uneori chiar antagonice, în concepția umanistă ele sunt nu numai complementare, ci chiar contopite organic.
Clasa de mijloc poate și trebuie să fie forța motrice a societății, a unei societăți în care omul este propriul său stăpân. Caracteristica principală a clasei de mijloc este independența, capacitatea de a asigura siguranța materială, prosperitatea sa și a propriei familii. Dacă definiția de până acum a prosperității presupunea o raportare la capital, în viziunea noastră triada inițiativă capital/muncă reprezintă elementele necesare pentru o astfel de definiție.
Plecând de la această premisă, umanismul își propune descătușarea energiilor creatoare, iar instituțiile fundamentale ale societății ar trebui definite ținând seama de acest deziderat.