Tot ceea ce sărbătorim de 1 Decembrie, cu ocazia zilei naționale ar trebui să devină parte vie a ceea ce suntem. Am putea și ar trebui să celebrăm – fără inutil festivism și fără muzici de fanfară- curajul românilor, demnitatea lor, forța lor creatoare și îndârjirea cu care au continuat să își caute destinul, vreme de veacuri.
Ziua Națională a României e sărbătorită doar oficial pe 1 Decembrie. Dar ziua României e ori de câte ori ni se naște un copil, ori de câte ori ne vorbim unul altuia, în aceeași limbă. Și ori de câte ori ne amintim de părinții, bunicii noștri și ne îngijim de copiii sau nepoții noștri.
Ziua Națională nu e doar o celebrarea a trecutului, ci o făgăduială pentru viitor. Iar noi știm și putem nu doar să făgăduim, ci și să împlinim.
Nu în cele din urmă, Ziua Națională ar trebui să rămână o zi în care ne reamintim că destinul României depinde de destinul fiecăruia dintre români. Și că locul românilor e acasă, în România.
La mulți ani, Români!