De ce ar fi nevoie de eununțarea unei noi doctrine politice? E o întrebare pe care am primit-o în mai multe rânduri. Există deja convingerea greu de clintit că politica e nereformabilă, că soluțiile pentru problemele noastre nu pot fi oferite de politică. Iar exercițiul guvernării pare mai mereu o lungă și rar insipirată improvizație.
Decepția ascunsă în spatele întrebării conținea ea însăși, cumva, răspunsul. O nouă ideologie înseamnă o nouă școală de gândire, o nouă formulare a paradigmei sociale, în alți termeni, cu o necesară schimbare de perspectivă. De ce ar fi nevoie de așa ceva?
Priviți în jurul vostru. Cât din ceea ce vedeți a rămas neschimbat, la fel ca acum două, trei decenii? Cum funcționează (pandemie sau nu) relațiile noastre cu cei din jur? Care sunt mecanismele comunicării noaste, care e limbajul și care e instrumentarul de care ne folosim? Nimic nu mai e la fel.
Telefonul nostru inteligent ne agasează zilnic reclamând o sumedenie de actualizări. Puzderie de aplicații de existența cărora am și uitat au nevoie de actualizări care să le permită o funcționare optimă, o adaptare a proceselor la noile condiții. Automobilele noastre, chiar electrocasnicele cu care sunt echipate cele mai multe locuințe arată altfel, comunică altfel cu noi. Tehnologia a evoluat într-un mod uluitor, iar odată cu ea societatea s-a schimbat, felul în care fiecare dintre noi funcționează în interiorul organismului social a devenit altul.
Umanitatea traversează astăzi cea mai spectaculoasă transformare din întreaga sa existență. Societatea arată altfel, raporturile dintre noi sunt profund modificate, nimic nu mai e ca acum trei decenii. Doar exercițiul politic a rămas neschimbat. Lucrul acesta se simte. Începe să incomodeze. Experimentăm bizare mutații ideologice, testăm formule politice extreme, devine limpede că eternul binom stânga-dreapta a devenit nefuncțional.
Putem continua să funcționăm astfel, reclamând anchilozarea statului, inerția politicii, fosilizarea sistemului. Sau putem porni pe o nouă cale. Exact asta își propune umanismul pragmatic: o nouă cale.
În locul deja obositoarelor renuanțări ale stângii, plicticoaselor supra-editări ale dreptei, putem opta pentru un nou început, un model conceput pornind de la atenta analiză a nevoilor și aspirațiilor noastre, de la studiul riguros al evoluției societății, un model care își propune să descătușeze energiile creatoare. Un sistem care trece într-un plan secundar discuția despre bogăție și invită la un proiect de prosperitate, un model în care discutăm despre valoare, nu despre sume.
Schimbarea de perspectivă s-a produs. Societatea despre care vorbește umanismul pragmatic este deja aici. Eforturile binomului stînga-dreapta de a formula realitatea în termeni convenabili vechilor curente nu mai pot ascunde ceea ce este deja evident. Pasul următor, unul mic, dar important, este să admitem asta și să urmăm calea legităților naturale, pe care o promovează umanismul pragmatic.