Un proiect politic nu poate propune doar o direcție economică, o anumită coregrafie fiscală sau o formulă bugetară. O mișcare, un curent, un partid politic ar trebui să propună on model.
Cele două curente politice aflate în confruntare astăzi par să fi uitat că ele trebuie să ofere și un model. Aceasta este varianta optimistă. Cealaltă variantă e aceea în care suntem siliți să constatăm că atât pot.
Promisiunea fără acoperire, făgăduielile aruncate într-o doară, violența de limbaj, amenințările, insultele și tot ce mai reprezintă inventarul beligeranților de astăzi indică un anumit mod de a înțelege politica. Modelul pe care îl oferă să fie direcția pe care o propun societății în ansamblu? Un model în care scopul scuză orice mijloace, în care accesul la putere este un suficient temei pentru abdicarea de la onoare, onestitate, verticalitate?
Realitatea în care trăim ne vorbește despre o lipsă majoră a ideologiilor aflate astăzi în competiție, mai exact despre lipsa unui sistem etic. O societate nu este organizată doar de un ansamblu de norme legale, ci mai ales de un sistem fundamental de norme etice și morale. Valorile pe care le propune o construcție doctrinară devin lipsite de sens în absența fundației etice. Iar dacă acea doctrină proclamă, în discurs, principii pe care, apoi, le ignoră în practică, nu discutăm despre un autentic sistem etic, ci doar despre respingătoare ipocrizie. Parafrazându-l pe Krishnamurti: perfecta integrare într-un sistem bolnav nu e un semn de sănătate, ci semn al bolii profunde.
Umanismul pragmatic e construit pe credința în valori fundamentale: cinste, onoare, demnitate, curaj. Acesta este punctul de plecare și acestea sunt reperele esențiale la care se raportează întregul proiect umanist, la fiecare pas. Definitoriu pentru noi este nu doar ceea ce spunem că avem de făcut, ci valorile de la care nu putem abdica. Cinste, onoare, demnitate, curaj. De aici începe umanistul pragmatic. De aici începe construcția unei societăți viguroase.