Punctul de plecare pentru acest articol îl reprezintă un text al prof. Dan Voiculescu, publicat pe blogul personal. Merită citit până la ultima virgulă nu doar pentru că îi aparține fondatorului doctrinei umaniste.
Intoleranța, despre care se vorbește acolo, a devenit singurul constant element de definiție în ceea ce reprezintă politica noastră astăzi. Incompatibilitatea, certificată istoric, dintre stânga și dreapta se manifestă mai vizibil ca niciodată. Violența de limbaj, excesele gestuale indică nu doar incongruențe ideologice. Nu mai vorbim despre o confruntare de principii, despre o competiție a viziunilor, ci despre o luptă fără menajamente în care obiectivul este suprimarea adversarului.
România nu este, nu a fost și nu va fi niciodată, integral, nici “de stânga”, nici “de dreapta”, observă profesorul Voiculescu. Și așa este. Cei mai mulți dintre români sunt neafiliabili la vreunul dintre cele două curente. Permanenta stare de beligeranță, răsteala fără contenire indică doar uriașa depărtare dintre zarva politicii și agenda cetățeanului.
Incapacitatea, demonstrată, a celor două direcții de a comunica, de a se coopera plecând de la ceea ce ar trebui să reprezinte platforma comună, adică interesul național, poate naște senzația că întreaga politică românească e împărțită de-a stânga și de-a dreapta. Nimic mai greșit. Politica trebuie să fie acolo unde este cetățeanul, acolo unde sunt prioritățile sale. Iar cei mai mulți dintre români sunt la centru, într-un teritoriu intens populat, dar rari vizitat de politica românească.
România nu își mai poate permite rispirea energiilor, a resurselor vitale în confruntări fără de sfârșit ale reprezentanților „doctrinelor tradiționale”. E nevoie de o cale de echilibru. Iar umanismul pragmatic oferă această cale.
Umanismul pragmatic nu caută vinovați, ci oferă soluții. Nu susține confruntarea, ci promovează dialogul. Pentru că societatea românească are nevoie de liniște, de construcție, de prosperitate. Adică lucrurile pe care cele două mari aglomerări politice le promit, dar de care nu mai găsesc vreme, prinse fiind în războaie fără sens.
Umanismul pragmatic propune proiecte. „Fii propriul tău stăpân” vorbește despre întărirea clasei de mijloc. Vorbim despre o nouă abordare a sistemului de educație, discutăm despre o nouă aritectură a statului, o construcție concepută în jurul nevoilor și inereselor cetățeanului. Discutăm despre Dreptate, Onoare, Curaj. Proiectul nostru politic vorbește despre consolidarea drepturilor și libertăților, despre stoparea abuzurilor. Vorbim despre modernizarea României. Și oferim soluții.
Campania electorală pe care o străbatem a scos, parcă mai mult ca niciodată, în evidență incapacitatea celor două curente politice de a genera proiecte, de a oferi soluții. În locul unui proiect național de modernizare a țării, avem o luptă de o rară violență a celor care nu fac cu cei care n-au făcut.
Schimbarea, despre care cu toții vorbim, devine posibilă atunci când încetăm să mai fim prizonieri ai pugilismului politic și începem să descoperim că lucrurile pe care ni le dorim cu adevărat sunt posibile. Atunci am putea vedea că nu există partide mari și partide mici (doar votul nostru decide cât de mari sau cît de mici), nu există curente dominante. Când vom cere soluții, în locul stângăciilor retorice, vom vedea că există o cale.
După 30 de ani dedicați elaborării și dezvoltării doctrinei umaniste, social-liberale, asumând considerentele menționate, consider că aplicarea soluțiilor umanismului pragmatic este esențială dezvoltării României – spune prof. Voiculescu în încheierea articolului citat. Umanismul pragmatic, devine evident, nu este alternativa, ci soluția. Problema o vedem deja.