Am primit o întrebare-reproș, care suna astfel:
Dar agricultura? Nu văd nimic despre agricultură. Nu interesează?
Reproșul e, în parte, întemeiat. Am pomenit, este drept, prea puțin despre agricultură. Dar în niciun caz nu este vorba despre lipsa de interes pentru acest subiect. Discuția pe care o propunem, de regulă, aici este una legată de o doctrină, de principiile și valorile pe care le susține, de elementele originale sau de noutate pe care le propunem. Nu propunem un program de guvernare, ordonat sectorial, ci un set de principii și idei.
Chiar și așa, pentru noi, românii, agricultura a reprezentat întodeauna un subiect important. Și, de multe ori, a fost și un motiv de serioasă preocupare. Poate vom găsi, pe viitor, prilejul de a vorbi pe îndelete despre felul în care abordează umaniștii acest sector vital al economiei românești. Azi ne vom rezuma la câteva considerații de ordin general.
Abordarea umanistă, atunci când vine vorba despre agricultură, este aceeași pe care o avem față de orice domeniu al economiei. Desigur, cu anumite particularități.
Primul lucru care se cuvine spus este acela că o agricultură eficientă nu poate exista decât având o solidă clasă de fermieri. Altfel spus, proprietatea privată este esențială pentru o agricultură performantă. În același timp, statul trebuie să aibă un rol mult mai important. Așa cum notăm o anume implicare a statului în alte sectoare ale economiei, acolo unde se pot găsi stimulente și facilități, e nevoie de prezența statului, într-o anume formă, și aici. Concret:
-ajutoarele, stimulentele care pot fi acordate de stat sunt limitate de prevederile normelor europene. Dosarul agricol este unul extrem de complicat, la nivelul UE, dar așa cum alte state au găsit soluții creative de stimulare a fermierilor, o putem face și noi.
-subvențiile europene și fondurile destinate agriculturii sunt insuficiente. Până acum negocierea cu partenerii europeni a fost una în care ne-am menținut într-o poziție subalternă, rareori reușind să covingem și să apărăm așa cum se cuvine interesele producătorilor români. Agricultura românească are nevoie și merită mai mulți bani. Iar subvențiile pentru fermierii români, care au intrat prin aderarea la UE într-o competiție extrem de dură, pentru care nu erau pregătiți, trebuie să fie cel puțin egale cu cele obținute de marile agriculturi europene.
-deși ajutoarele de stat nu sunt permise de legislația europeană, statul poate investi în infrastructura care să fie oferită fermierilor la prețuri care să le păstreze competitivitatea. Și vorbim aici de investiții în marile sisteme de irigații (până la intrarea în fermă), de spații de stocare și depozitare, de optimizarea sistemului de colectare și încurajare a investițiilor în infrastructura de procesare etc.
-statul trebuie și poate, în parteneriat cu Camera de Comerț, să creeze clustere de producători-exportatori, iar misiunile economice din ambasadele României pot deveni mult mai active în identificarea de noi piețe și oportunități pentru producătorii români.
Mulți dintre producătorii români încă întâmpină dificultăți cănd vine vorba de accesul la resurse esențiale: apă, îngrășaminte, utilaje. Există un semnificativ deficit inclusiv pe piața forței de muncă, generat de oferta salarială mai atrăgătoare din alte state europene. Toate acestea sunt zone în care statul poate și trebuie să intervină. E nevoie doar de voință politică.
Am vorbit mai ales despre ceea ce ar trebui să facă statul pentru că fermierii știu ce au de făcut. Iar priceperea și hărnicia lor nu mai trebuie demonstrate.