Partidul Puterii Umaniste Social-Liberal, propune pe lista de candidați pentru Consiliul Local Deva o tânără aflată în căruciorul cu rotile. Am spus „aflată”, nu „imobilizată”, pentru că acesta este termenul corect, în acest caz.
Știrea poate fi parcursă grăbit, indexată ca un simplu element cromatic într-o campanie electorală când foarte agitată, când abulică, dar de cele mai multe ori de neînțeles. Alții ar putea vedea în decizia umaniștilor doar un gest menit să le afirme virtuțile, fără altă semnificație. Doar o crectă înțelegere a doctrinei umaniste, a proiectului umanist poate oferi o corectă perspectivă asupra acestei decizii.
În trecut, cu multe prilejuri, am vorbit despre viziunea umanistă, despre noua abordare pe care o propune. Am vorbit despre cele trei categorii esențiale de cetățeni ai societății umaniste: vizionarii, ziditorii și cei aflați în vremelnică dificultate.
Umanismul introduce în conversație concepte evitate până acum de teoria politică, fie ea de stînga ori dreapta. Vorbim despre vocație, despre capacitatea fiecărui individ de a-și construi propria prosperitate și de a construi la prosperitatea colectivă. În vreme ce doctrinele tradiționale vorbesc despre „categorii asistate” sau „categorii defavorizate”, umanismul introduce un model de abordare total diferit. Societatea poate și trebuie să valorifice toate resursele de inteligență de care dispune. Existența unui handicap locomotor nu anulează valoarea intelectuală a unui individ, nu îl face mai puțin util societății, dacă acea societatea vrea și începe să îl trateze ca pe un egal, capabil să contribuie la binele social. Iar umaniștii din Deva asta fac.
Marginalizarea celor suferinzi, transferarea lor în categoria „asistați” este nu doar o formă de cruzime, dar și o uriașă risipă. Cu mobilitate redusă sau nevăzători, semenii noștri reprezintă conștiințe vii, capacități intelectuale de care avem nevoie. Capacitatea lor de creație poate fi limitată de o anume suferință, dar nu are cum fi anulată. Să pomenesc de regretatul profesor Hawking? De Bocelli? De George Nicolescu?
Capacitatea semenilor noștri de a contribui la prosperitatea colectivă nu este limitată de afecțiunile care îi pot chinui, la un anumit moment, ci de disponibilitatea societății, de capacitatea acesteia de a folosi mintea, voința, dăruirea pe care aceștia le au de oferit. Iar umaniștii cred în asta.
Gesturile acestea mărunte, de multe ori, vorbesc despre cine suntem cu adevărat și care sunt lucrurile în care credem. Putem vorbi despre un scaun cu rotile sau putem vorbi despre demnitate, onoare, curaj.