Vremea ideologiile a trecut! afirmă răspicat unii. Intenția de vot a cetățenilor nu mai este motivată ideologic! susțin, la fel de ferm, alții.
Ambele afirmații încearcă să susțină că noua politică nu mai are nevoie de suport ideologic, că cetățenii de astăzi nu s-ar mai regăsi în spațiul delimitat de vreun curent doctrinar. Or lucrurile nu stau deloc așa, iar cei care emit astfel de păreri știu asta.
O ideologie înseamnă un set de principii care își propune să protejeze un set de valori, care, altfel spus, încearcă să descrie un mod de viață, o formă de organizare socială. De ce anume, putem întreba, nu mai e nevoie? De valori? De principii? De modele sociale?
Cei care susțin că vremea ideologiilor a trecut sunt, aproape fără excepție, reprezentanți extrem de vocali ai unor ideologi, de dreapta, de stânga. Eșecul acelor ideologii – de care cei care fac astfel de afirmații sunt conștienți – le fac mai puțin interesante și aproape deloc atrăgătoare. Tentativa de a continua promovarea unor doctrine falimentare sub fățarnica aparență a contestării nevoii de ideologie e lamentabilă.
Liberalismul, generator de progres într-o anumită etapă istorică, a cunoscut o bizară revizuire (dacă despre asta se poate vorbi) sub forma așa numitului neo-liberalism. O năstrușnicie care a eșuat rapid. Ideile conservatoare (și ele cu meritele lor) au fost rapid reformulate în ceea ce s-a numit neocon. O altă poveste încheiată foarte repede. Marxismul cunoaște și el noi forme de expresie, și ne-am pricopsit cu neo-marxismul – cu rezultatele care se pot vedea.
Tentativele repetate de reformulare, amendare, ameliorare a vechilor teze au eșuat pe rând. Nu pentru că vremea ideologiilor ar fi trecut, ci pentru că vremea acelor ideologii a trecut. Societatea de astăzi, oamenii de azi au nevoie de noi sisteme, de o nouă arhitectură socială. Problemele societății de azi (Mediul, demografia etc.) impun noi abordări, nevoile omului modern cer și ele noi expresii politice. Soluția nu este vulcanizarea vechilor doctrine, ci o nouă construcție, plecată de la temelie.
Mișcările ciudate de protest din SUA reprezintă, e evident pentru oricine, formele de manifestare ale unor direcții ideologice – de inspirație neo-marxistă, ar spune unii. Proiectul globalizării cu orice preț este și el reflexia unei matrice ideologice – neoliberale, s-ar putea spune. Cele două proiecte se află, cred că este evident, într-o violentă coliziune. Era inevitabil.
Promovarea agendei LGBTQ a căpătat și ea substanță ideologică. Avem de a face cu o mișcare a verzilor, care și ea are evidentă încărcătură ideologică. Exemplele pot continua. Problema, de neignorat este că fie avem de a face cu abordări înguste, care privesc doar o anume minoritate socială, fie cu tentative de revitalizare a unor doctrine care nu mai pot supraviețui în societatea de astăzi.
Umanismul pragmatic își propune să ofere o alternativă. Umanismul pragmatic nu înseamnă doar un set de valor, ci și un set de principii. Nu înseamnă doar un set de principii, ci și un model social. Prin însăși concepția sa, umanismul pragmatic este un proiect permanent perfectibil. Plecând de la observarea naturii umane și a nevoilor oamenilor, umanismul a stabilit că individul, bunăstarea sa individuală și prosperitatea socială trebuie să reprezinte obiectivul fundamental. Evoluțiile tehnologice, modificările din matricea socială impun permanente ajustări, dar principiile și regulile fundamentale rămân același.
Restul sistemelor ideologice sunt preocupate de: prosperitatea pieței, controlul statului, salvarea planetei sau bunăstarea anumitor minorități. Umanismul prgamatic vorbește despre individ și societate. Ca un binom indestructibil. Iar bunăstarea nu poate fi, în concepția umanistă, nici un privilegiu individual, nici un atribut vag, un fel de medie calculată pe ansamblul societății.
Nu este, deci, deloc vorba despre o epocă post-ideologică. Ci de căutarea unor noi expresii ideologice, optime în noul context istoric. Iar umanismul pragmatic poate fi o soluție.