Asocierea putere-politică trezește, explicabil, sentimente deloc plăcute sau cel puțin o anume suspiciune. Repetarea acelorași teze „rostul politicii este acela de a obține puterea” sau „menirea unui partid politic este aceea de a ajune la putere” nu ajută nicicum.
Nu despre asta este vorba atunci când vorbim despre puterea umanistă. Firește, pentru a putea promova o agendă umanistă este nevoie de o forță politică semnificativă, dar conceptul de „putere umanistă” conține ceva mult mai profund.
Totul pleacă de la definiție, de la fundamentul doctrinar al umanismului pragmatic, așa cum este enunțat în lucrarea „Societatea umanistă” a prof. Dan Voiculescu. În concepția umanismului pragmatic, forța motrice a unei autentice societăți umaniste o reprezintă cetățenii săi, cu cele două atribute esențiale:
-libertatea
-forța creației
Doctrinele de stânga își propun construcția unei societăți axate pe ideea de egalitate mai presus de orice. Egalitarismul, e un aspect de neomis, presupune nivelarea, uniformizarea, iar lucrul acesta nu se poate realiza decât dărâmând piscurile.
Doctrinele de dreapta sunt preocupate preponderent de capital și promovarea individualismului. Ideea de comunitate e redusă la calcul statistic, la media aritmetică a bunăstării celor care alcătuiesc corpul social.
Iată, însă, că umanismul pragmatic pune simultan în ecuație individul cu atributele sale fundamentale, deja pomenite, dar și ideea de bunăstare colectivă. Cei doi termeni nu sunt exclusivi, chiar dacă doctrinele tradiționale, pentru a păstra aparența unui binom echilbrat, au ales să promoveze această teză.
Discutând în termenii umanismului pragmatic, conceptul de putere capătă noi dimensiuni, definiția sa are o altă profunzime. Puterea umanistă reprezintă, din această perspectivă, nu puterea permutărilor, aranjamentelor și înțelegerilor partidelor, ci suma principiilor fondatoare și valorilor comune ale membrilor comunității. Iar libertatea și forța creatoare rămân atributele esențiale ale acestei puteri, pe care o numim umanistă.
Lucrurile pot fi mai ușor înțelese dacă ne întrebăm ce este mai puternic, un partid politic, oricare ar fi el, sau suma cetățenilor, forța lor de creație? Câți dintre noi ne amintim ce partid guverna țara în vremea lui Eminescu? Dar în vremea lui Aurel Vlaicu? Dar, neîndoielnic, cu toții ne amintim aceste nume și ceea ce a adus forța lor creatoare pentru noi toți.
Imaginați-vă acum o societate guvernată tocmai de aceastp forță creatoare, potențată de atributul libertății, o societate în care un partid, în care puterea politică are doar rolul de a se asigura că aceste principii rămân esențiale. Aceasta este putera umanistă.