În lucrarea „Societatea umanistă” a profesorului Dan Voiculescu, lucrare care reprezintă fundamentul teoretic al umanismului pragmatic, se vorbește despre necesitatea impunerii unor noi organisme ale statului. În primul rând este vorba despre niște noi ministere, care ar trebui să aducă puterii executive pârghiile necesare unei intervenții optime, în zone critice.
Unul dintre ministerele propuse este Ministerul Armonizării Producţiei cu Consumul (despre celelalte vom vorbi cu altă ocazie). Rolul definit al acestei noi instituții ar fi acela de a evita atât supraproducția din capitalism, cât și penuria din comunism.
Am fost întrebat dacă un astfel de minister nu ar aduce cu un Minister al Planificării, din epoca de aur. Răspunsul a fost: categoric nu. Întrebarea, de fapt, sugerează că e vorba de o lectură superficială a lucrării mai sus pomenite. Dar orice întrebare merită un răspuns, așa că vom încerca, acum, un răspuns puțin mai amplu.
Prima observație este aceea că planificarea nu este „o deprindere păguboasă a comunismului”, așa cum greșit socotesc mulți. Niciun capitalism respectabil nu poate concepe o afacere fără planificare. Planul de afaceri, studiul de fezabilitate, toate acestea sunt forme de planificare. Proiecțiile, planificările, reprezintă instrumente esențiale în managementul întreprinderii moderne.
Sigur, planul cincinal, de inspirație sovietică, era altceva. Dar, în esență, reprezenta tot o formă de planificare. Avea, însă, păcatul de a ignora date fundamentale. În primul rând planificarea comunistă nu procesa date legate de posibile evoluții ale piețelor externe, pentru că nu avea acces la astfel de date sau nu înțelegea legitățil acelor piețe. Apoi, exista o uriașă inerție. Planul era „cincinal”, incidentele de parcurs nu erau și nu aveau cum fi prevăzute, flexibilitatea nu exista, pe scurt, aveam de a face cu un sistem rigid, în care nu era vorba de o planificare realistă, ci de impunerea unor norme.
A doua observație ține de context. Ministerul Armonizării Producției cu Consumul ar trebui să existe concomitent, de exemplu, cu un Minister al Achiziției și Prelucrării Informației. Datele legate de nevoile pieței, prognozele generate în baza acestor date, evoluția pieței de resurse, toate acestea reprezintă instrumente fundamentale, de care planificatorul va ține seama.
A treia observație ține de însăși natura instituției. Chiar dacă există o funcție de planificare, rolul ministerului propus nu este acela de a impune planuri! Este vorba de armonizare! Nu dscutăm despre o economie centralizată, de stat, ci de una eminamente privată. Statul, prin acest minister, poate oferi recomandări, analize, prognoze, poate oferi, deci, întreprinzătorilor instrumentele necesare optimizării fluxurilor. Marile corporații au, de cele mai multe ori, departamente puternice care fac asta, dar economia nu se reduce la marile corporații, iar un astfel de minister, prin instrumentele create, ar putea egaliza șansele, oferind întreprindelor mici și mijlocii șansa de a rămâne competitive.
A patra observație impune o viziune de ansamblu asupra doctrinei umaniste. Am spus, de atâtea ori, că doctrina umanistă a fost formulată pornindu-se de la atenta observare a naturii umane. Behaviorisum reprezintă un curent economic care și-a propus să facă același lucru. Umanismul a dus lucrurile mai departe. Nu trebuie omis că, în viziunea umanistă, utilitatea socială reprezintă un criteriu esențial.
O activitate economică, oricare ar fi ea, este concomitent consumatoare și generatoare de resurse. Raportul cost/beneficii determină, din punct de vedere economic, validitatea acelui model de afaceri. Dacă translatăm această evaluare dincolo de spațiul strict al economiei, evaluarea costuri/beneficii trebuie să țină seama și de criteriul despre care vorbeam mai sus, al utilității sociale. Și atunci putem descoperi că o activitate generatoare de beneficii economice nu oferă în mod obligatoriu și beneficii sociale.
Lucrurile par complicate? Pentru a le face mai ușor de înțeles, putem da un exemplu extrem: traficul de droguri estem indiscutabil, generator de mari beneficii economice pentru cei implicați. Analiza cost/beneficii arată asta foarte limpede. Când introducem costurile sociale în ecuație, datele problemei se schimbă radical.
Cum spuneam, era nevoie de un răspuns. Acum cred că îl aveți.