Amplele mișcări de protest din Statele Unite și tulburările care le însoțesc au pornit de la un evident și inacceptabil abuz al unui polițist, dar au rădăcini mult mai adânci. Tensiunile rasiale, susțin cele mai multe opinii, ar fi cauza profundă a acestui val de proteste.
Diversitatea – un subiect extrem de frecvent întâlnit, astăzi, în conversație – este prezentă, într-o mai mică sau mai mare măsură, în mod natural, în toate statele. În cazul SUA, diversitatea etnică și rasială este inerentă, ține de însăși principiile pe care au fost construite națiunea și statul american. Sigur, există în spate o istorie complicată, nu lipsită de momente delicate, dar America a reușit, la un moment dat, să se ridice deasupra istoriei și să ofere lumii un model de prosperitate, un etalon pentru ceea ce înseamnă democrația, respectarea drepturilor fundamentale și egalitatea de șanse. De ce, atunci, s-a ajuns aici?
Răspunsul cel mai evident este: pentru că, undeva pe parcurs, mai ales în ultimele decenii, un concept numit „identity politics” a căpătat o influență semnificativă. Din motive pe care nu are sens să le discutăm aici, un concept fundamental, definitoriu pentru societatea americană, acela de individualitate, a fost înlocuit cu acela de identitate de grup. Religia, rasa, orientarea sexuală sau apartenența etnică au devenit criterii de diferențiere, de atribuire la un grup sau altul. Că această cale este, cel mai probabil, greșită, ne-o demonstrează ceea ce se întâmplă astăzi.
Într-o societate guvernată după principiile umanismului pragmatic, o astfel de problemă nu ar putea exista. Pentru bunul motiv că, în gândirea umanistă, ideea de rasă nu există! Oamenii, cetățenii sunt priviți, în umanism, ca indivizi, nu ca niște categorii generice, criteriul cu care aceștia sunt evaluați se referă la utilitatea lor socială, nu la culoarea pielii, care, pentru noi, umaniștii, este absolut irelevantă.
Sigur că suntem diferiți. Neîndoielnic societățile noastre adună o uriașă diversitate. Dar asta poate da forța unei societăți, atunci când această diversitate este valorificată în interesul acelei societăți, consolidându-i coeziunea în loc să o șubrezească. Avem, ca indivizi, aspirații, năzuințe diferite. Nu râdem la aceleași glume, nu ascultăm aceleași genuri muzicale, când vine vorba despre trăirea spirituală ne putem asocia unor sisteme de credință sau religii diferite. Suntem mai înalți, mai scunzi, avem ochi albaștri, căprui, negri sau verzi. Toate acestea sunt lucruri care țin de individualitatea noastră, care nu reflectă, sub nicio formă aderența la o filosofie sau un sistem de valori al unei anumite categorii. Nu toți cei cu ochi căprui citesc același gen de literatură, ascultă aceeași muzică sau împărtășesc aceleași convingeri religioase ori politice. Ține de individualitatea noastră.
Umanismul, care este, cum de atâte ori atragem atenția, o doctrină construită pornind de la atenta observare a naturii umane, respectă și prețuiește această identitate individuală, care este forța creatoare a unei societăți. Pe de altă parte, ideea de identitate de grup caută întotdeauna un factor comun, dar omite date esențiale. Nici culoarea pielii, nici cea a ochilor nu descriu inteligența, capacitatea noastră de creație, aspirațiile sau visele noastre.
Pentru umaniști, conceptul fundamental de „bine general”, de prosperitate a societății, nu cunoaște segregare, ordonare în funcție de criterii de rasă, gen, religie sau de orice altă natură. Și nu, nu este vorba de un egalitarism absurd, de-a valma, ci dimpotrivă, de individualitate. Există aici o subtilă nuanță.
Întrebarea pe care am auzit-o des repetată este dacă un astfel de enunț teoretic, cum este cel propus de prof. Dan Voiculescu prin doctrina umanismului pragmatic, poate supraviețui în expresia ei politică, în implementarea practică, are un răspuns simplu: categoric da! Iar argumentul cel mai simplu este că, repet, aceasta este o doctrină concepută tocmai pornind de la o foarte minuțioasă observare a naturii umane. Imperii se ridică și dispar, culturi, modele sociale, popoare întregi pot dispărea în negura istorie, dar umanitatea supraviețuiește, individualitatea, forța noastră de creație ne ajută să construim, iar și iar, noi state, noi societăți, noi culturi. Grație individualităților – trebuie repetat. Altfel spus, istoria reprezintă cel mai solid instrument de validare a doctrinei umaniste!