Imaginați-vă o casă. Nu e greu. Nimic nu descrie mai bine umanitatea decât casele noastre. Diferite și totuși asemănătoare. Fie că te deplasezi în istorie sau într-o geografie mereu uimitoare, casele noastre spun ceva despre cine am fost, cine suntem și cine am putea deveni.
Acum imaginați-vă o casă. Ba nu. Priviți-o. Pentru ca ea să existe a fost nevoie mai întâi de un arhitect. Sigur, un client care știa ce dorește de la viitoarea casă i-a înșirat arhitectului lista sa de așteptări. Apoi inteligența creatoare a arhitectului a început să deseneze contururi, să imagineze spații, culoare de legătură, până când totul a devenit clar. Au urmat calculele de rezistență, munca inginerească de alegere a materialelor optime a soluțiilor tehnice adecvate.
Etapa următoare a fost zidirea. Primul pas a însemnat săparea fundației. Muncă grea, istovitoare, dar fără de care nimic nu s-ar fi putu clădi. Meșteri harnici au pornit, mai apoi, procesul laborios de așezare a cărămizilor, conform desenului arhitectului. Instalații, sanitare, electrice, un întreg proces serios și laborios. Acoperișul a transformat zidurile într-o casă, iar finisajele într-o casă gata de locuit.
Când casa a fost gata, în ea s-au putut muta locatarii. O familie pe care o știți deja sau pe care v-o puteți închipui. Casa era gata. Dar fiecare dintre ei a adus ceva în plus. O nuanță în zugrăveală, un tablou care împodobea un perete, gazonul din fața ușii. Ceea ce părea a fi o lucrare încheiată devine un organism viu, în permanentă schimbare.
Generațiile se succed, în vecini se ridică noi clădiri, altfel de clădiri. Casa devine veche, dar apar mereu noi detalii, îmbunătățiri, se dărâmă un perete, se ridică altul. Unul dintre locatari, nenăscut când casa fusese construită, a crescut, e arhitect. Un altul e constructor. Și ridică noi case.
Ați recunoscut casa? Povestea sună familiar?
Povestea aceasta, care vă este, într-o formă sau alta, cunoscută, descrie cel mai bine una dintre ideile fundamentale ale umanismului pragmatic, ceea ce aș numi triunghiul de aur: creatorii, constructorii sau executanții și cei asistați. În formularea concisă terminologia ar putea descuraja. Asistați sună rău – ar spune cineva. Executanți sună a postură subalternă – ar obiecta altcineva. În exemplul de mai sus astfel de neînțelegeri nu mai pot supraviețui. Iar casa este modelul umanist de societate.
O casă! Acasă! Acesta este modelul de societate pe care îl propunem, nu o societate a străzilor pustii, firmelor cu neon și afișelor cu lozinci.