Dacă ar fi să indic un element definitoriu, care desparte Umanismul Pragmatic de orice alt sistem doctrinar – mi s-a cerut des asta – atunci aș alege să vorbesc despre viziunea noastră asupra actului creației și despre rolul creatorului în societatea umanistă. Asta am să și încerc să fac aici, succint.
Neîndoielnic, Umanismul Pragmatic nu este singura doctrină politică sau construcție filozofică în care creația să fie privită cu respectul meritat. Mă încumet, totuși, să afirm că este singurul sistem în care actul creației și creatorii reprezintă nu doar punctul de pornire, dar materia fundamentală a modelului social propus. Dacă pentru doctrinele afiliate stângii tradiționale elementul central e reprezentat de „justiția socială” – în variile și deseori bizarele forme de definiția a acesteia – sau dacă pentru gândirea de dreapta piloni fundamentali sunt valorile tradiționale, individualismul și anti-etatismul, Umanismul Pragmatic consideră că elementul central al modelul social propus îl reprezintă creația și creatorii. Creația poate și trebuie să reprezinte forța motrice a unei societăți, cea care poate genera progres, bunăstare, dar care, mai ales, oferă oricărui individ șansa de a-și afirma potențialul, de a contribui la bunăstarea generală neînrobit de limitele rutinei cotidiene.
Creatorul, pentru Umanismul Pragmatic, poate fi nu doar artistul care sporește bogăția culturală a unei societăți, dar oricare individ care nu acceptă să fie doar un consumator al celor gata făcute de alții, dar care își folosește propriile resurse intelectuale și materiale pentru a aduce ceva în plus. Creator poate fi un antreprenor sau un inventator, un inovator sau chiar un administrator care găsește o cale de a gestiona mai eficient resursele, de a genera un spor de prosperitate cu costuri (nu doar financiare, ci și de mediu, de muncă etc.) mai reduse. Definiția umanist pragmatică a creației e una mult mai încăpătoare, mai generoasă, iar asta se întâmplă pentru că noi am înțeles că o societate trebuie pornită plecând de la înțelegerea profundă a naturii umane și nu constrângând oamenii să își reprime dorințele și aspirațiile pentru a se conforma unui model social dinainte stabilit.
Ceea ce ne-a asigurat evoluția ca specie, progresul, a fost tocmai capacitatea noastră de a crea. Încă din zorii umanității am început să născocim unelte, care au devenit apoi din ce în ce mai sofisticate, ajungând, de la cuțitul de cremene la computerul pe care sunt scrise aceste rânduri. Picturile rupestre, vechi de când omenirea, nu sunt, de cele mai multe ori, doar simple reprezentări primitive ale mediului în care supraviețuiau acele societăți. Stilizarea creativă, reformulările cromatice, alterarea proporțiilor, toate acestea vorbesc despre o ordonare estetică – desigur, neformulată și, foarte probabil inconștientă- evidentă.
Explozia de azi a tehnologiei a generat o explozie fără precedent a creativității. Marile companii ale planetei, de astăzi, sunt creația unor necunoscuți care au avut o idee și care au știut ca, plecând de la acea idee, să creeze un produs, o afacere, o companie. Alți născocitori au folosit produsele acestor companii gigant pentru a dezvolta propriile lor aplicații și servicii complementare. Youtube, una dintre cele mai puternice platforme new media, cu miliarde de utilizatori cotidieni, nu are putea exista fără cei pe care îi numește „creatori”. Adică milioane de utilizatori care realizează propriile producții pe care apoi, prin intermediul platformei, le oferă publicului. Unii dintre acești creatori ajung să își suplimenteze semnificativ veniturile, în acest fel, iar alții, mai puțini, ajung să facă din asta o afacere înfloritoare, care crează locuri de muncă și pentru alții. Iar acesta e doar un exemplu pe care îl putem vedea multiplicat de zeci, sute de ori, mii de ori.
Umanitatea pare a fi într-un plin ev, entuziast și fertil, al creației. Iar Umanismul Pragmatic nu doar a înțeles asta, dar a construit un model social pornind de la asta. Era, socotim, singura cale. Atunci când omenirea e atât de dornică, atât de fervent doritoare să își afirme potențialul creator, devine nu doar ridicol, absurd, dar de-a dreptul primejdios să îi ceri să își domolească aspirațiile, să se cumințească și să se așeze binișor în spatele gardurilor ridicate de-a dreapta și de-a stânga.